
“Cel mai probabil scenariu pentru sistemul monetar internaţional este un sistem multiplu de valute, centrat în jurul dolarului, euro şi yuanului”, anticipează autorii raportului. Potrivit acestui scenariu, dolarul va pierde poziţia dominantă până în 2025, lăsând loc unui rol sporit la nivel international al euro şi yuanului. Dezvoltarea unui sistem monetar multipolar este una dintre priorităţile preşedinţiei franceze a G20, care va avea ca punct culminant un summit la Cannes, în noiembrie.
“Creşterea rapidă a economiilor emergente a dus la redistribuirea centrelor economice puternice între ţările dezvoltate şi cele aflate în dezvoltare. Ne aflăm cu adevărat într-o lume multipolară”, a declarat economistul şef al Bancii Centrale, chinezul Justin Lin.
Potrivit estimărilor BM, până în 2025, jumătate din creşterea economiei mondiale va fi asigurată de şase ţări emergente, şi anume Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia şi Rusia.