Banca Mondială prognozează o creştere economică de 4,5 la sută în România

Banca Mondială a prognozat pentru acest an o creştere economică de 4,5 la sută din Produsul Intern Brut pentru România. Această creştere economică este mai mică decât cea înregistrată în anul 2017, când creşterea economică a fost de 6,4 la sută.

Economiştii spun, însă, că există şi riscuri în această creştere economică, pentru că ea se bazează mai puţin pe investiţii şi mai mult pe consum, iar acest lucru poate duce la creşterea deficitului comercial pentru România.

 

Ce înseamnă acest lucru? Chiar dacă în buzunarele românilor se vor regăsi mai mulţi bani, dacă nu vor exista investiţii, leul va fi mai slab, dobânzile mai mari şi inflaţia va muşca din economiile românilor. Aşadar, sfatul economiştilor este ca românii să îşi investească sau să îşi economisească banii pe care îi vor primi în plus.

Related posts

Leave a Comment