Filarmonica de Stat „Transilvania” îi așteaptă pe cei mici, dar și pe cei mari, în sala de concerte pentru a participa la spectacolul cu titlul „Carnavalul animalelor”. Evenimentul va avea loc la Colegiul Academic, marți, 4 februarie 2025, de la ora 09:30 (spectacol în limba română) și de la ora 11:00 (spectacol în limba maghiară). Concepția spectacolului aparține dirijoarei Dalma Toadere care este și moderatoarea spectacolelor. Alături de membrii Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, pe scena sălii Auditorium Maximum vor urca și pianistele Boglárka Oláh și Raluca Rad. Biletele online…
Read MoreAutor: mihaela.ursan
Prietenia dintre doi mari poeți-patrioți, comemorată la Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea
Octavian Goga și Ady Endre – doi poeți, patrioți și prieteni, care s-au susținut reciproc, în pofida concepțiilor politice diametral opuse. Poet care scria întotdeauna simbolurile cu majusculă, Ady Endre este primul creator al unui stil modern din literatura maghiară care a rupt legătura cu stilurile vechi. Însăși prietenia dintre A. Endre și O. Goga, la fel ca și opera celor doi mari literați, reprezintă și astăzi un simbol al unității în diversitate a culturii în spațiul carpato-danubiano-pontic. Poezia vulcanică și verbul vaticinar al articolelor lui A. Endre (un reprezentant…
Read MoreCalendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai a fost stabilit
Guvernul a adoptat, marți, hotărârea care stabilește calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Astfel, potrivit Agerpres, perioada electorală va începe pe 18 februarie cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central. Desemnarea celor cinci judecători se va face până pe 20 februarie, urmând ca BEC să se constituie până pe 22 februarie. „Termenul pentru depunerea candidaturilor la BEC de către partidele, alianțele…
Read MoreAlte 14 persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor clujeni, pe pârtia de schi
Cele două domenii schiabile funcționale, cu zăpadă artificială, din județul Cluj, Buscat și Mărișel, au fost vizitate la finele săptămânii trecute de un număr mare de schiori. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au fost solicitați, astfel, pe cele două pârtii, pentru a interveni în 14 cazuri, dintre care 6 la Mărișel și 8 la Buscat. Potrivit reprezentanților Salvamont, din fericire, accidentările au fost ușoare. Cum ar trebui să procedăm dacă suntem implicați într-un accident pe pârtia de schi: Aceștia ne reamintesc și cum ar trebui să…
Read MoreMuzeul Memorial “Octavian Goga” îl comemorează pe primul dintre poeții moderni din Ungaria
La 27 ianuarie, se împlinesc 106 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui poet și publicist Ady Endre (22.11.1877 – 27.01.1919), unul dintre cele mai proeminente personalități ale literaturii maghiare și dintre cei mai importanți poeţi, literatori și jurnaliști ai secolului XX din ţara vecină. Încercând mereu a se desprinde de stilul tradițional, folcloric, adoptat de poeții maghiari care au trăit în aceeași perioadă, a devenit primul dintre poeții moderni din Ungaria. Dată fiind strânsa legătură de prietenie dintre Ady Endre și Octavian Goga, pentru a celebra…
Read MoreSpectacole inspirate din literatura clasică pentru copii, la Puck
Cei mici și cei mari sunt așteptați în acest weekend la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la două spectacole inspirate din literatura clasică pentru copii. Este vorba de „Sărmanul Dzsoni și Arnica”/„Szegény Dzsoni és Árnika”, în regia Ibolyei și „Motanul încălțat”, în regia lui Cristian Nedea. Astfel, sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 11:00, pe scena instituției va fi prezentat spectacolul „Sărmanul Dzsoni și Arnica”/„Szegény Dzsoni és Árnika”, după Ervin Lázár, în regia Ibolyei Varga. Este un spectacol despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverență, libertate și multe alte…
Read MoreDescoperă o parte din lumile pierdute, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, alături de Museum Europäischer Kulturen (MEK) din Berlin, Koordinierung Ostmittel – und Südosteuropa vernisează, vineri, 24 ianuarie, de la ora 13:00, la Cluj-Napoca, expoziţia „Atlantida. Lumi pierdute”. Dispariția sau declinul continuu a mii de așezări europene face parte din seria de nenumărate traume și schimbări ale secolelor XX și XXI. Motivele din spatele depopulării și eradicării satelor sunt diverse, adesea înrădăcinate în cauze sociale, politice și, mai rar, naturale. Atlantida este metafora care a inspirat o cercetare a mai multor specialiști din muzeele din estul și…
Read MoreMărturia unei vieți dedicate artei, într-un vernisaj la Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) invită publicul să viziteze, în perioada 28 ianuarie – 9 februarie 2025, expoziția Armonii, care reunește lucrări de pictură realizate de artistul plastic Voichița C. Călăcean. Voichița C. Călăcean s-a născut în data de 2 septembrie 1945, în localitatea Ungureni, județul Maramureș. A absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj (promoția 1966), sub îndrumarea profesorilor Teodor Botiș, Sabin Nemeș, Vasile Crișan, respectiv Voichița Căpraru. Voichița C. Călăcean a activat ca profesoară de desen în cadrul Școlii Nr. 6…
Read MoreAproape 30 000 de clujeni au optat pentru cărțile de identitate electronice
La nivelul județului Cluj, din 2 august 2021 și până în 31 decembrie 2024, au fost emise 29.937 de cărți de identitate electronice. Dintre acestea, 19.950 de acte au fost emise de Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. DJEP Cluj, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean, a eliberat 9.987 de cărți electronice de identitate. Reamintim faptul că, pentru a se programa, cetățenii au la dispoziție platforma web https://programare-cei.mai.gov.ro. Ulterior, aceștia se vor deplasa personal la sediul DJEP Cluj din strada Aviator Bădescu nr. 7-9, unde li…
Read More„Unirea Principatelor Române” – spectacol folcloric cu intrare liberă
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca invită publicul clujean să participe la spectacolul folcloric extraordinar dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul va avea loc joi, 23 ianuarie 2025, începând cu ora 17:00, în Sala „Tudor Jarda” de la sediul instituției, situat pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, Cluj-Napoca. Accesul la eveniment este liber. Spectacolul are ca scop apropierea comunității de valorile culturale tradiționale românești și celebrarea, prin muzică și dans, a unui moment istoric de o însemnătate deosebită pentru poporul român. Programul artistic cuprinde: – momente folclorice…
Read More