Regizorul Petre Bokor a trecut în nefiinţă

Petre Bokor (24 mai 1940 – 26 aprilie 2014), regizor, scriitor, profesor universitar, s-a născut la Cluj în 1940. A absolvit Academia de Teatru și Film în anul 1970, secția regie de film, unde a lucrat cu personalități precum Dan Pizza și Mircea Veroiu. Între 1970-1977 a montat, spectacolele Ludovic al XIX-lea de George Călinescu, Piticul din grădina de vară de D. R. Popescu, Hilarius de Tamás Deák şi Cavalerul cu chipul trist de Cervantes. Din anul 1978 a trăit la Edmonton (Canada), unde timp de 10 ani a fost directorul Teatrului Francez, profesor universitar și regizor invitat. Între anii 1989-1991 s-a stabilit în Canberra (Australia), unde a predat teoria teatrului la Universitatea Națională din Australia și a montat mai multe spectacole.

Read More

Dublu spectacol pucinian miercuri, 30 aprilie, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca

Opera Națională Română din Cluj-Napoca prezintă miercuri, 30 aprilie, de la ora 18.30, la un memorabil spectacol dublu din repertoriul lui Giacomo Puccini, ”Il Tabarro” și ”Gianni Schicchi”, două dintre operele trilogiei ”Il Trittico”. Operă consacrată, cu o deosebită valoare lirică, Il Trittico a deschis stagiunea 2013-2014 a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, printr-un spectacol în premieră, realizat prin contribuția excepțională a dirijorului italian David Crescenzi, care revine la Cluj-Napoca și pentru reprezentația de miercuri, 30 aprilie. Creația puciniană, a cărei premieră mondială a avut loc în anul 1918, pe scena Metropolitan Opera din New York, a adus un suflu proaspăt și incitant operei contemporane, propunând formula unei serii de trei opere într-un act (Il Tabarro, Suor Angelica și Gianni Schicchi), cu subiecte diferite, prezentate în cadrul unui singur spectacol, ce avea să anime publicul prin scene rapide, bogate în sentiment și acțiune. Compozitorul Puccini impresionează și prin accente ale esteticii veriste, abordând teme puternic realiste, desprinse din viața cotidiană a oamenilor simpli.

Read More

Primul Studio de operă, înființat în Cluj-Napoca, își începe activitatea

Născut din nevoia de afirmare a tinerelor talente, Studioul de operă, un deziderat mai vechi al Clujului muzical, a luat ființă anul acesta în cadrul instituției Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Studioul va dezvolta o agendă proprie de spectacole destinate adulților dar și copiilor, ce vor fi jucate în special în program matineu, dorința conducerii Studioului și directorului Marius Vlad Budoiu, fiind aceea de a reînvia vechiul ritual al clujenilor de a-și umple diminețile de sâmbăta cu un program de operă. Sunt vizate de asemenea reprezentații în spații alternative și deplasări în localități din județul Cluj și zonele limitrofe, fapt care devine posibil odată cu crearea acestei resurse artistice alternative, aflate dispoziția Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Read More

Cursuri gratuite de calificare şi specializare pentru locuitorii din mediul rural

Timp de 12 luni, în mediul rural din Regiunea Nord-Vest se implementează, începând din ultima zi a lunii martie, proiectul „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi! Investim in tine!”. Prin acest proiect se doreşte îmbunătăţirea capacităţii de ocupare şi facilitarea accesului pe piaţa muncii a unui număr de 324 de persoane cu domiciliul în zona rurală a judeţelor Cluj, Bihor şi Sălaj din Regiunea Nord-Vest, prin aplicarea unui sistem integrat de măsuri de ocupare cu caracter activ, preventiv şi flexibil.

Read More

Delegaţie daneză din domeniul agricol la Consiliul Judeţean Cluj

O delegaţie din Danemarca, formată din membri ai Clusterului similar din domeniul agricol danez – SustainAgri a purtat discuţii cu autorităţile judeţene din Cluj, respectiv cu preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu şi vicepreşedinţii Ioan Oleleu şi Vakar Istvan, alături de conducerea Clusterului AgroFoodInd Napoca şi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din domeniul agro-alimentar clujean. În cadrul vizitei, danezilor le-a fost prezentată activitatea Clusterului AgroFoodInd, singurul de acest fel din România care a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă.

Read More

Actorii Marcel Iureş şi George Mihăiţă, în premieră la Teatrul Naţional din Cluj

Din seria spectacolelor fără cusur, puse în scenă şi jucate de profesionişti, va veni în faţa iubitorilor de teatru, o nouă piesă de excepţie: ”Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o dramatizare după ”Moromeţii” de Marin Preda, concepută de Cătălin Ştefănescu şi regizată de Alexandru Dabija, , avându-i ca protagoniști pe actorii Marcel Iureş și George Mihăiţă. După succesul înregistrat pe scenele din Bucureşti, a venit şi rândul clujenilor să descopere şi să vizioneze producţia ”Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?”, spectacol ce va avea loc în 14 mai la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:00.

Read More

Bărbat din Gherla, reţinut pentru 24 de ore pentru tâlhărie calificată

Poliţiştii din Gherla au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 26 de ani, din municipiul Gherla, bănuit că a tâlhărit o bătrânică de 84 de ani. Acesta ar fi pătruns fără drept în locuinţa femeii şi ar fi deposedat-o de bijuteriile pe care le avea asupra sa, respectiv un lănţişor, o pereche de cercei şi un inel, bunuri pe care le-ar fi valorificat ulterior la o unitate specializată. Bărbatul urmează a fi prezentat instantei cu propunere de arestare preventivă.

Read More