17 persoane au fost rănite după lovitura aeriană a Rusiei care ar fi lovit spitalul de copii și secția de maternitate din Mariupol în această după-amiază, transmite guvernatorul regiunii Donețk a Ucrainei. El a acuzat Rusia că a lansat atacul în timpul unei perioade agreate comun pentru încetarea focului, menită să permită evacuarea civililor din orașul din sudul Ucrainei, care se află sub asediu. OMS a verificat 18 atacuri asupra facilităților sanitare, lucrătorilor din sănătate și ambulanțelor din Ucraina. Ca urmare a acestora 10 persoane au murit și 16 au…
Read MoreAutor: Tigancea Madalina
Parisul, unul dintre cele mai gălăgioase oraşe din Europa
Parisul a inaugurat primul său radar de zgomot, în cadrul unui plan de sancţionare a conducătorilor de motociclete şi alte vehicule zgomotoase din unul dintre cele mai gălăgioase oraşe din Europa. Oraşul a instalat, pe un stâlp de iluminat stradal din arondismentul 20 din estul Parisului, primul radar de zgomot care este capabil să măsoare nivelul de zgomot produs de autovehiculele aflate în mişcare şi să le identifice după plăcuţa de înmatriculare. „Prea mult zgomot îi îmbolnăveşte pe oameni. Pentru sănătatea noastră şi pentru calitatea vieţii… scopul acestui prim radar…
Read MoreKaufland România va crea 300 de locuri de muncă pentru refugiații ucraineni
Kaufland România anunță o nouă măsură prin care extinde sprijinul acordat persoanelor refugiate. După o serie de inițiative menite să ofere ajutor rapid prin donații în bani, alimente sau produse esențiale, și prin colaborarea cu ONG-uri care desfășoară activități umanitare, compania introduce o nouă modalitate de sprijin. Astfel, pe parcursul anului 2022, Kaufland România va crea peste 300 de locuri de muncă pentru refugiații ucraineni care doresc să rămână în România pe termen mediu sau lung. Inițiativa companiei vine ca răspuns la situația instabilă din regiune, numărul refugiaților ucraineni din…
Read MoreStatul va împrumuta 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru realizarea unui spital
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, că statul va împrumuta 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență din Craiova. „Vom aproba azi un memorandum prin care vom contracta un împrumut de la Banca Europeană de Investiții pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova, un împrumut în valoare de 600 de milioane de euro. Practic, este asigurarea că vom demara această investiție. Costul net se ridică la 508 milioane de euro”, a declarat premierul Nicolae Ciucă. El a apreciat că, prin această…
Read MoreÎncă trei mari companii își suspendă activitățile din Rusia
Ultimele firme occidentale rămase în Rusia au anunțat, marți seară, că își suspendă activitățile, după mai multe zile în care au refuzat să facă acest pas, confruntându-se cu presiune publică, relatează BBC. „Inimile noastre sunt alături de oameni care îndură efectele nedrepte ale acestor evenimente tragice din Ucraina”, a transmis compania americană Coca-Cola. Recent, compania s-a confruntat cu presiuni mari pe rețele sociale să se retragă de pe piața rusească, iar hashtag-ul #BoycottCocaCola a început să fie tot mai distribuit pe Twitter. La scurt timp și Pepsi-Cola a anunțat că…
Read MoreBILANȚ COVID-19: CÂTE CAZURI S-AU ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, miercuri, 9 martie, că au fost înregistrate 5.461 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.273 mai mult decât în ziua anterioară. 694 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În total, până astăzi, 9 martie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.776.910 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 115.251…
Read MoreMineralul din Transilvania care poate fi folosit pentru decontaminarea radioactivă
O supraîncărcare cu toxine a organismului poate duce la apariția multor afecțiuni. Pentru o detoxifiere eficientă poți apela la un remediu natural mai puțin cunoscut, dar foarte apreciat, în special pentru capacitatea acestuia de eliminare a metalelor grele din corp. Află ce este zeolitul, la ce se folosește și care sunt beneficiile zeolitului pentru sănătate! Mai mult, zeolitul a fost utilizat cu succes în medicina asiatică și rusească, iar astăzi este “arma de neînvins“ în boliile crunte ale secolului 21, acest mineral a fost singura soluție în vremuri grele pe când…
Read More5 zile libere pentru angajații Senatului care fac voluntariat pentru refugiații ucraineni
Biroul permanent al Senatului a aprobat, luni, 7 martie, acordarea a maximum cinci zile libere pe lună angajaţilor acestui for legislativ pentru a se implica în activităţi de voluntariat în beneficiul refugiaţilor ucraineni. Propunerea a fost făcută de senatorul PNL Alina Gorghiu şi a fost aprobată cu unanimitate de voturi de Biroul permanent al Senatului. „Senatul României să vină în sprijinul autorităților, în această perioadă de criză umanitară, prin oferirea de zile libere angajaților care doresc să se implice în activitățile de voluntariat dedicate asistenței și preluării refugiaților. Angajații Senatului…
Read MoreDin ce este făcută mierea de Manuka și la ce ajută ea
Mierea de albine este nu doar este doar „dulceață” naturală, ci și un remediu natural care se folosește din vechi timpuri. Cercetările arheologice au descoperit că mierea era folosită și în scopuri terapeutice de către vechii egipteni, greci sau romani. Aceștia au descoperit că mierea de albine are proprietăți antibacteriene, antivirale sau antioxidante. Există zeci de mii de tipuri de miere de albine, însă una atrage atenția cel mai mult cercetătorilor. Ce este și din ce este făcută mierea de Manuka? Este un tip de miere de albine monofloră, adică provine exclusiv din…
Read MoreACTEDO oferă asistență juridică pro bono pentru refugiații din Ucraina
ACTEDO, organizație de drepturile omului din România este solidară cu Ucraina și poporul ucrainean și furnizează asistență juridică pro bono persoanelor afectate de războiul declanșat de Rusia, alăturându-se campaniei „Avocați pentru refugiați” a Uniunii Naționale a Barourilor din România. ACTEDO, prin intermediul avocaților colaboratori, membri ai Rețelei Pro Bono pentru Drepturile Omului, oferă asistență juridică prin e-mail, telefonic sau fizic pentru persoanele refugiate din Ucraina pentru probleme precum obținerea statutului de refugiat sau pentru soluționarea diverselor probleme juridice de natură civilă sau administrativă, pe care persoanele respective le vor întâmpina…
Read More