Din ‘89 şi până acum, “reforma” ne-a bulversat existenţa. Acestei paradigme i-au căzut pradă relativa noastră linişte, bruma noastră de bunăstare, de trai decent, sentimentele de mândrie naţională, precum şi limba noastră strămoşească. La fel ca întotdeauna, când am înlocuit, prin “revoluţie”, un mod de producţie cu altul, n-am folosit ceea ce era bun în vechea “infrastructură”, ci am distrus totul, reinventând totul, începând chiar cu redescoperirea roţii. Am senzaţia că aşa este şi în învăţamant. Dacă înainte de ‘89, mult ocărâtul sistem de învăţământ comunist fusese bine structurat şi stabil, permiţându-i elevului să opteze pentru o anumită specializare şi să stabilească etapele pe care urma să le parcurgă, în vederea atingerii ţintei propuse, astăzi e cu totul altceva. Regulile se schimbă în timpul jocului, pentru că fiecare ministru care s-a perindat pe la conducerea Ministerului învatamantului, a căutat să-şi lase amprenta asupra sistemului. Rezultatele se văd cu ochiul liber.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Limba noastră, cea de toate zilele
În perioada interbelică, limba română era presărată de numeroase cuvinte franţuzeşti. Ca să demonstrezi că într-adevăr ai clasă, că nu eşti orişicine, era musai să ştii a pune un “le” la începutul substantivelor şi un “sion” la sfârşitul lor. După război, vremurile s-au schimbat. Marea masă a anonimilor, nu mai era interesată de limba franceză. Oficial, în şcoli, accentul se punea pe limba rusă. Nimeni însă nu sinţea nevoia a-şi etala erudiţia, pigmentând neaoşa limbă strămoşească, cu expresii ruseşti. Doar comunitatea maghiară din Ardeal îşi avea propriul dialect, colorând discuţiile purtate în ungureşte, cu cuvinte româneşti. Ei, dar a venit “revoluţia din decembrie” şi a adus cu ea schimbări fundamentale. Dintr-o dată, limba română a devenit searbădă, seacă, arhaică, incapabilă de a mai exprima opiniile vorbitorilor nativi. De aceea a trebuit să îmbrace un strai nou, cu iz americănesc. Nu mai e o noutate pentru nimeni, că o discuţie nu este elevată, dacă nu e presărată cu expresii englezeşti.
Read MoreCUG Cluj şi politica industrială a UE
Politica industrială şi dezvoltarea durabilăConsiliul European de la Lisabona, din martie 2000, trasează ca obiectiv strategic, transformarea Uniunii Europene în cea mai competitivă şi dinamică economie din lume capabilă de o creştere economică durabilă cu locuri de muncă mai multe şi mai bune, şi coieziune socială. Drept factorii esenţiali pentru o industrie competitivă în următorii ani sunt considerate a fi cunoştinţele, inovaţiile şi antreprenoriatul. Consiliul European, de la Stockholm din 2001, adaugă startegiei de dezvoltare durabilă şi o componentă de mediu.
Read MoreStudiu de caz: Politica industrială a UE
Ideea integrării politice şi economice a ţărilor europene, aparţine economistului francez Jean Monnet. Pentru atingerea acestui deziderat, el propune ca industriile siderurgice şi cele extractive având ca obiect exploatarea zăcămintelor carbonifere, ale Franţei şi Germaniei, să fie subordinate unei singure organizaţii cu caracter supra statal, menită să monitorizeze şi să contreoleze dezvoltarea acestora. Ideea sa a fost îmbrăţişată de către Robert Schuman, având drept rezultat, Tratatul privind instituirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.), sub preşedenţia lui Monnet, semnat de Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxembourg. Aceleaşi state semnează, la Roma, alte două tratate : Tratatul de instituirea a Comunităţii Economice Europene (C.E.E) şi Tratatul de instituirea a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (C.E.A. sau EURATOM). Aşadar, Tratatul CECO şi Tratatul EURATOM pot fi considerate drept temelia politicii referitoare la doua sectoare industriale majore. Deşi Tratatul CEE acoperă toate sectoarele economice, nu face nici o referire la politica industrială. Totuşi, aceste Tratatele conţin numeroase prevederi ce pot constitui baza unei politici industriale comune. Cel care a oferit fundamentul legal necesar realizării unei politici industriale comune – permiţând Comisiei să propună măsuri de îmbunătăţire a competitivităţii industriei europene – este Tratatul de la Maastricht sau Tratatul asupra Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht confirmă existenţa unei politici comune comerciale, în domeniul agriculturii şi pisciculturii, precum şi în domeniul transporturilor. La acestea se adaugă prevederi privind „politici” în domeniul social, al mediului şi al cooperării în dezvoltare, al consolidării coeziunii economice şi sociale şi a competitivităţii industriei Comunitare etc.
Read MoreEterna criză
De 20 de ani suntem în criză: criză economică, criză politică, criză regională, criză mondială, criză morală, criză culturală, criza limbii române care nu mai e în măsură să exprime ceea ce gândim, criză de normalitate, criză de nervi, criză de criză …Din acest motiv, propun iniţierea unui concurs de idei anticriză, iar cele mai bune soluţii să încercăm a le impune celor carora le-am conferit legitimitate.
Read More