Programul îi permite utilizatorului să aibă acces la rubricile intitulate „caut pe cineva” sau „am informaţii despre cineva”. Astfel, utilizatorii pot contribui cu informaţii sau căuta detalii tastând numele persoanei despre care vor să afle informaţii.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Poliţia mai caută 274 de arme pierdute la Revoluţie
Poliţia mai caută, în prezent, 274 de arme pierdute la Revoluţie, printre care puşti mitralieră, carabine şi pistoale, în timp ce Ministerul Apărării susţine că din evidenţele actuale nu reiese să fi dat arme de foc populaţiei civile, în decembrie 1989.
Read MoreMarile lanţuri comerciale se înghesuie într-o România aflată în plină criză
Atrase de o piaţă de 22 milioane consumatori dornici să uite privaţiunile suferite în timpul comunismului, marile lanţuri comerciale internaţionale îşi multiplică deschiderile de magazine în România, deşi trebuie să facă eforturi pentru a supravieţui într-o ţară aflată în criză, scrie AFP.
Read MoreFiecare român va plăti 2.000 de euro pentru împrumuturile statului de până acum
La sfârşitul lui 2009, datoria publică a României a ajuns la aproape 150 de miliarde de lei, în creştere cu 8 procente faţă de 2008.
Read MoreAchiziţii neobişnuite ale instituţiilor publice
De departe cea mai interesant achiziţie făcută în ultima vreme aparţine Parchetului General. Procurorul general al României le-a cumpărat subordonaţilor săi o coasă.
Read MoreSalvată de la moarte de silicoane
O femeie Beverly Hills, California a supravieţuit unui atac armat datorită silicoanelor implantate în urmă cu câţiva ani, agresorul ucigându-şi întâi soţia, după care a tras în victimă, relatează www.stirileprotv.ro.
Read MoreEvacuări masive pe coastele Japoniei, atinse de tsunami
Câteva sute de mii de persoane au fost evacuate duminică de pe coastele din nordul Japoniei, unde mai multe valuri înalte de peste un metru s-au abătut asupra părţii dinspre Pacific a ţării, în urma cutremurului devastator din Chile.
Read MorePeste 300 de victime în urma cutremurului din Chile
Cutremurul de sâmbătă din Chile s-a soldat cu moartea a cel puţin 300 de persoane, a anunţat directorul Biroului Naţional pentru Urgenţe (ONEMI), Carmen Fernandez.
Read MoreMarcu: capitolele 11 şi 12
Evanghelia după Marcu: capitolele 11 şi 12
Read MoreFMI „l-a dat afară” pe Marius Oprea şi l-a înlocuit cu Tismăneanu
Premierul Emil Boc l-a demis sâmbătă din fruntea IIICR pe istoricul Marius Oprea. Locul său va fi ocupat de constituţionalistul Ioan Stanomir, în timp ce preşedinte al Consiliului Ştiinţific al instituţiei va fi Vladimir Tismăneanu.
Read More