De Cornel Jurju, istoric, Clubul Monarhiștilor ClujeniDacă nu-mi joacă memoria vreo festă, îmi pare că pentru întâia oară după 1990, monarhia este temă principală de campanie. Să vezi şi să nu crezi! Mai toţi candidaţii prezidenţiali, oricum cei mai importanţi, se „trezesc” vorbind despre monarhie. Ne povestesc cât era de minunată viaţa pe vremea Regatului, câte au făcut Regii pentru constituirea şi modernizarea României. Îşi declară admiraţia faţă de Regele Mihai, faţă de Casa Regală a României. Scormonesc de zor după fotografii cu Regele sau cu alţi membrii ai Familiei Regale, cu care, apoi, „infestează” internetul şi reţelele de socializare. Promit, măcar cu 1/4 de gură, că dacă vor deveni cei mai „votaţi” dintre pământenii carpato-danubiano-pontici, s-ar putea gândi, chiar serios la o adică, la referendum. Unul pentru forma de guvernământ, ca poporul să aibă ocazia să se pronunţe, că poate i s-a acrit de republică.
Read MoreAutor: invitati
Coma in Flying Circus
Ne face placere sa fim din nou printre cei care va aduc la cunostinta cele mai frumoase evenimente ce se intampla in Cluj-Napoca; si nu sunt putine acestea. Astfel, pe data de 25 Octombrie trebuie sa ii vedeti pe baietii de la Coma in Flying Circus. Alaturi de ei se afla formatia din Grecia: Above Us The Waves si din Sibiu: I’m The Trip. Concertul va incepe la ora 21:00 fix asa cum anunta si organizatorii evenimentului, asa ca nu ne ramane decat sa va lasam sa va convingeti singuri de acest eveniment.
Read MoreCOMENTARIU ELECTORAL: Să plece penalii din Parlament! Lista rușinii
De Monica Macovei, candidat independent la Președinția RomânieiÎn Parlamentul României sunt în prezent 35 de deputați și senatori cu dosare penale pentru corupție. Unul dintre ei este chiar condamnat definitiv la 3 ani și jumătate închisoare cu suspendare și este membru în Comisia Juridică a Senatului.
Read MoreEdge Academy – Courses for creative minds
A doua serie a cursurilor Edge Academy își așteaptă cursanții începând cu 25 octombrie în diferite locații ale Clujului.Ca alternativă a cursurilor teoretice, Edge Academy le propune participanților workshopuri cu o importantă componentă practică, susținute de profesioniști în domeniu.powered by Andreea Popescu#DISPERSIE.ro
Read MoreCOMENTARIU ELECTORAL: Scrisoare deschisă adresată membrilor Camerei Deputaților
De Monica Macovei, candidat independent la Președinția RomânieiStimate doamne deputat, Stimați domni deputați, Direcția Națională Anticorupție a cerut Camerei din care faceți parte încuviințarea arestării preventive a deputatului Ioan Adam, pentru infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și de cumpărare de influență.
Read MoreCOMENTARIU ELECTORAL: O zi din viața Grupului Infracțional Organizat impropriu numit PSD
De Adrian Gurzău, președinte PMP ClujSub presiune anchetelor DNA, Premierul Victor Ponta încearcă să-și reinventeze din mers imaginea și, cu ajutorul consilierilor, să lanseze pe piață ideea că ar fi în spatele acestei epurări a baronilor corupți din propriul partid. Cică ar fi abandonat guzgănimea din PSD și ar fi devenit mai curat și mai cinstit chiar el. Cel puțin așa susține un material din Național, cum că plagiatorul amator de tentative de lovituri de stat s-ar fi liniștit brusc și a ales să colaboreze cu Justiția încercând să se salveze de pe vasul în curs de scufundare. Părerea mea este că, disperați, cu cuțitul la os, baronii PSD fac greșeală după greșeală în încercarea de a-și salva individual pielea. Cât despre Dan Șova și tentativa sa de a deveni șeful partidului în eopca “post-Victor”, cred că s-a pus rău inclusiv cu „Victor”, nu numai cu DNA.
Read MoreCOMENTARIU ELECTORAL: Autostrada Justiției este Autostrada Bunăstarii, Autostrada Corupției este Autostrada Sărăciei
De Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PDLAnchetele DNA și verdictele din ultimii ani pronunțate de Justiție au arătat care este cauza principală a sărăciei din România: corupția politică transpartinică.
Read MoreVictor Ponta este trilateral dezvoltat
De Rareș Rusu, președinte PMP Cluj-NapocaPremierul 3 în 1 al României nu mai știe când este deputat, șef de Guvern sau candidat la Președinție. Obișnuit cu minciuna, Ponta se folosește de aceste trei acoperiri ale sale atunci când întrebările incomode ale jurnaliștilor îl pun în încurcătură. Aflat la Arad, Victor Viorel Ponta a refuzat să răspundă la întrebarea legitimă a unui jurnalist care dorea să știe dacă va vota trimiterea în fața Justiției a colegului său de partid, Viorel Hrebenciuc.
Read MoreINTERVIU ELECTORAL: Cornel Itu: „Victor Ponta este interesat de dezvoltarea municipiului Dej şi a comunelor din Colegiul 6”
Liderul PSD Dej, Cornel Itu, susține că Victor Ponta este interesat să susțină dezvoltarea Dejului și a localităților din jur.
Read MoreCOMENTARIU ELECTORAL: Ponta are două modele în politică: Partidul Popular Chinez și Putin. Comunismul și KGB-ul
De Monica Macovei, candidat independent la Președinția RomânieiPonta spune că nu demisionează și nu își retrage candidatura după ce s-a aflat că a fost spion și a încălcat Constituția. A găsit și o explicație jignitoare pentru români: nu dă curs cererii, pe motiv că retragerea lui din cursa prezidențială nu mi-ar crește mie șansele să câștig.
Read More