Ioan Oleleu să-și facă public o descărcare de sarcină a ceea ce a relizat mânuind sapa în toate proiectele Clujului

de Mihai SeplecanDupă ce Ioan Oleleu (PSD) și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al CJ Cluj, observ că este mare jale declarativă dinspre cei care au reușit să facă praf proiecte europene ale județului, profitând complice să-și rezolve partipriurile politice, de un aparat de specialitate cam indolent. Că jalea se revarsă dinspre PSD Cluj până la folosirea de insulte și invective pe care mârțoagele lor le actualizează prin presă, nu este nimic neobișnuit. Eu, analfabetul, voi citi cu plăcere ceea ce liderii lor marcanți vor da cu suspinatul în fața procurorilor.

Read More

Excepționalismul american și specificul românesc

de Adrian AvarvareiÎn Statele Unite există de multe decenii o teorie (apreciată în special de neo-conservatori) care susține că America este o țară unică, incomparabilă cu orice altă națiune de pe planetă. Argumentul principal este cel al nașterii statului american, care – spre deosebire de țările europene – nu a evoluat dintr-un imperiu sau un principat feudal, ci a apărut aproape spontan, printr-o revoluție, cu un proiect de națiune foarte clar încă de la început și cu o filosofie politică relativ originală pentru acea perioadă.

Read More

Genocidul fiscal al Guvernului Ponta

de Dan TarceaDevine tot mai evident faptul că Guvernul PSD este în foame de bani. Și, pentru a-și putea plăti populismele, Victor Ponta este decis să arunce România în haos, distrugând profesiile liberale. Vorbim despre un proiect de hotărâre de guvern prin care cei care reprezintă profesiile liberale, precum avocații, jurnaliștii, farmaciștii, medicii, arhitecții șamd. – profesii independente prin natura lor, prin statut și prin modul de plată și contribuții, inclusiv prin drepturi de autor sau de prestări servicii -, să fie transformați în slujbași cu activități dependente, angajați cu contracte individuale de muncă, miza fiind ca statul să sugă de la aceeași entitate economică contribuții atât ca angajator, cât și ca angajat.

Read More

Încă 5,8 milioane fonduri europene aruncate la canal la Cluj

de Mihai SeplecanVictor Ponta se laudă cu nemaipomenita absorție a fondurilor europene petrecută în timpul mandatelor sale în care (și sunt 3 ani deja) totuși nu s-a contractat construirea nici măcar a unui milimetru de autostradă în plus. Nu știu ale cui laude și le însușește premierul de data aceasta, pentru că, din “hărnicia” guvernelor lui, finalul acestui an ne va prinde mai săraci cu 7 miliarde de euro – bani pe care nimeni nu a reușit să-i atragă. Dacă vă întrebați de ce România va fi mai săracă cu acești bani la sfârșitul acestui an, un răspuns ar fi că de ei s-a ocupat Eugen Orlando Teodorovici, iar viziunea acestuia nu trece de impozitarea ospătarilor.

Read More

Aurelia Cristea: „Noul Cod Fiscal susţine reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi stimularea creşterii economice”

Noul Cod Fiscal susţine reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului, stimularea creşterii economice şi răspunde solicitărilor de ani de zile ale mediului economic, prin măsurile de relaxare fiscală propuse, prin reducerea TVA şi a CAS care determină un puternic impact atât asupra populaţiei, cât şi asupra mediului de afaceri.

Read More

Victor Ponta are voie să fure cu voie de la procuror

de Mihai SeplecanZilele acestea am aflat de la procurorii lui Tiberiu Nițu că lipsa de bani este o scuză rezonabilă pentru a fura. Numai să nu vă gândiți că au acest drept amărâții care fură de foame o pâine, ci au voie numai găinarii care fură din foame de putere, așa ca Premierul Victor Ponta, alegerile anticipate parțiale pentru funcția de președinte interimar al Consiliului Județean Cluj.

Read More