Universitatea Babeş-Bolyai consideră proiectul minier al firmei Roşia Montană Gold Corporation ca fiind unul dezastruos pentru România

Prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Pompei Cocean (fost decan al Facultăţii de Geografie) a redat de curând publicităţii un comunicat de presă din care reiese că renumita instiuţie clujeană de învăţământ superior – cea mai mare din România – prin conducerea acesteia, îşi exprimă net dezacordul cu privire la proiectul minier de exploatare a aurului din Munţii Apuseni iniţiat de compania Roşia Montană Gold Corporation, fimră controlată de trustul canadian Gabriel Resource. „Credem că e momentul să fim demni de ea, spunând un NU răspicat acestui proiect dezastruos pentru templul sfânt al poporului român, constituit, acum şi totdeauna, din Munţii Apuseni”, este fraza cu care se încheie amintitul document oficial al Universităţii clujene. Insituţia clujeană de învăţământ superior consideră indiscutabilă posibilitatea implementării unui astfel de proiect de explaotare mineră a aurului ce poate să aducă efecte dezastruoase şi iremediabile asupra mediului, peisajului şi societăţii umane din yona Munţilor apuseni, şi nu numai.Pe de altă parte Consiliul de Administrație al Universităţii Babeş-Bolyai, reunit în ziua de 1 aprilie 2011 a decis că insituţia universitară clujeană pe care o reprezintă împreună cu facultăţile, catedrele, unităţile de cercetare şi personalităţile ei ştiinţifice nu va avea nici o legătură şi nici o colaborare cu firma minieră Roşia Montană Gold Corporation şi nu autorizează vreo folosire a numelui sau siglei unităţilor şi a personalităţilor menţionate de către respectiva corporaţie de origine canadiană.Mai mult, unul dintre cei mai renumiţi geologi din România, profesor universitar (consultant) dr. Ioan Mârza, de la UBB Cluj, un remarcabil specialist şi cercetător al minereurilor de aur şi argint din Munţii Apuseni, declară deschis ca o exploatare auriferă precum cea din proiectul propus de Roşia Montană Gold Corporation este una care nu-şi justifică temeiul ştiinţific, economic şi nici cel social, precum şi faptul că urmările nocive ale unei astfel de întreprinderi va produce efecte dezastruoase în zona Apusenilor, iremediabile nu doar asupra populaţiei, ci şi al mediului geografic din zonă cu repercursiuni în ţările vecine, concluzii redcatae într-o scrisoare deschisă preşedintelului ţării, Traian Băsescu, şi autortăţilor statului român.Redăm în continuare textul documentelor amintite.

Read More

„Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică”, spectacol de Cluj jucat şi la Timişoara

Spectacolul „Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică”, montat la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, a fost ales s[ participe în competiţia oficială din cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti, eveniment care va avea loc între 7-15 mai, la Timişoara. „Roşia Montană – ” va fi prezentat la Timişoara, în 12 mai, de la ora 19. Textele acestei piese au fost scrise de Peca Ştefan, Andreea Vălean, Radu Apostol şi Gianina Cărbunariu, iar regia este semnată de Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean şi Radu Apostol.Spectacolul va fi jucat din nou la Cluj în 2 aprilie, de la ora 19, pe scena Teatrului Maghiar de Stat.

Read More

Jacqueline Bisset, invitatata de onoare la TIFF 2011

Invitata de onoare a celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF de la Cluj (3 – 12 iunie) este celebra actriţă Jacqueline Bisset. Actriţă cunoscută la nivel mondial pentru o serie diversă de roluri în peste 50 de producţii cinematografice, de la dramă la comedie, Jacqueline Bisset a jucat şi pe scena teatrelor din America sau Europa, cât şi pe pe platourile de filmare din televiziune. Filmul „The Physical Education of Girls” al regizorului John Irvin este proiectul cinematografic în care ea este implicată acum. Rolul din recentul film „Sleepy Time Gal”, care a avut premiera la Festivalul de film Sundance din Statele Unite ale Americii, a fost bine primit de critica de specialitate, dovadă fiind şi prezenţa acestui lungmeraj la Festivalul Filmului din Edinburgh (Scoţia), la Berlin, precum la New York şi Chicago, având un mare succes. Jacqueline Bisset a jucat şi în filmul „Concertul”, regizat de Radu Mihăileanu., nominalizat pentru premiile Cesar. Jacqueline Bisset locuieşte în prezent la Los Angeles, în SUA, însă lucrează în adesea şi în Europa, în ţări precum Anglia, Franţa sau Germania.

Read More

TIFF 2011 – liber la înscrieri pentru atelierul de film „Let’s Go Digital!”

În perioada 3-12 iunie 2011 în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), va avea loc cea de-a noua ediţie a atelierului de film „Let’s Go Digital!” organizat pentru al doilea an consecutiv in parteneriat cu Asociatia Culturala Control N. Devenit deja o tradiţie de succes a TIFF-ului, care îl găzduieşte din iunie 2005, şi susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, atelierul „Let’s Go Digital!” se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, din toata ţara, pasionaţi de film, fotografie, editare video.

Read More

Greco-catolicii din Ucraina au un nou primat

In urma retragerii Preafericrii Sale, Eminenţa Sa, Cardinalul Lubomyr Husar (la vârsta de 78 de ani si cu probleme de sanatate) din functia de Arhiepiscop Major (primat) al Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene, Sinodul episcopilor acestei Biserici unite cu Roma a ales pe data de 23 martie un foarte tanar succesor la scaunul arhiepiscopal major, în persoana Preasfinţiei Sale Dr. Sviatoslav Shevchuk (episcop, până acum administrator apostolic al Eparhiei greco-catolice ucrainiene de Buenos Aires, Argentina). Noul Arhiepiscop Major al tuturor ucrainienilor greco-catolici are 41 de ani. Sfântul Scaun a anunţat că recunoaşte alegerea făcută de Sinodul episcopilor greco-catolici ucrainieni, format din 40 de ierarhi din Ucraina şi din Europa, Canada, SUA, Brazilia, Argentina şi Australia. Întronizarea noului Arhiepiscop-major va avea loc duminică, 27 martie, în Catedrala „Învierea Domnului” din Kiev.

Read More

Comedia franceză deschide festivalul TIFF 2011

Producţia cinema „Potiche” (foto) scrisă şi regizată de renumitul cineast Francois Ozon, unul dintre cei mai apreciaţi realizatori de lungmetraje din cinematografia franceză, va fi proiecţia cu care va începe în acest an, pe date de 3 iunie, cea de a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF. Filmul este o adaptare a celebrei piese de teatru cu acelaşi nume, realizată de Pierre Barillet şi Jean-Pierre Grédy. ‘Ppremiera mondială a lungmetrajului semnat de Francois Ozon a avut loc în competiţia oficială a Festivalului de la Veneţia din 2010. Dacă anul trecut, cinefilii TIFF au avut parte la deschiderea festivalului de o comedie semnată de Fatih Akin, cu „Soul Kitchen”, în acest an, vine rândul comediei franceze, sub semnătura lui Francois Ozon, care va face senzaţie la startul acestei ediţii. Peste 300 de filme au fost înscrise în acest an la Festivalul TIFF de la Cluj, considerat cel mai important eveniment internaţional cinematografic din România. Mai ales şi după recenta sa acreditare de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), forul care decide intrarea într-o companie selectă alcătuită din 40 de alte festivaluri competiţionale din toată lumea.Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF va avea loc în perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca, şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.

Read More

Hramul bisericii greco-catolice din Someşeni

Biserica greco-catolică ”Sfântul Iosif” din cartierul clujean Someşeni (str. Branului nr. 17), va fi în veşmânt de sărbătoare, duminică, 20 martie, când, pentru întâia oară de la data sfinţirii, 3 octombrie 2010, va fi organizată serbarea de hram. Programul pregătit cu acest prilej va începe la ora 10.00, prin celebrarea Sfintei Liturghii arhiereşti de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, împreună cu un sobor de preoţi şi în imnurile religioase cântate de corul ”Magnificat” al Catedralei episcopale greco-catolice din Cluj „Schimbarea la Faţă”, cor dirijat de prof. Alexandru Suciu, după cum anunţă Biroul de Presă al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla. La sărbătoare sunt aşteptaţi mulţi credincioşi, persoane consacrate din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, din Ordinul călugăresc “Sfântul Vasile cel Mare”, Părinţii Iezuiţi, membrii ai altor ordine religioase.Între invitaţii speciali se va afla primarul Clujului, Sorin Apostu, Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, deputaţi, senatori, alături de binefăcători care şi-au adus contribuţia la realizările parohiei. Menţionăm faptul că biserica greco-catolică din Someşeni a fost construită în timpul record, de un an, după ce a fost cerută de la Dumnezeu vreme de peste 60 de ani, chiar prin rugăciunea marelui arhiereu, cardinalul Iuliu Hossu, vechiul episcop de Cluj-Gherla.

Read More

Arhiepiscopul Andrei şi Episcopul-vicar Irineu, desemnaţi candidaţi locali la scaunul vacant de Mitropolit al Clujului

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a întrunit în şedinţă specială, luni, 14 martie 2011, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului. În cadrul acestui sinod mitrpolitan au fost desemnaţi candidaţii locali pentru scaunul vacant de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, după trecerea la cele veşnice ale IPS Bartolomeu Anania. În conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de mitropolit, membrii sinodului Mitropolitan i-au desemnat prin vot secret, drept candidaţi la scaunul vacant de Arhiepiscop şi Mitropolit al Clujului, pe ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop de Alba Iulia şi pe PS Irineu Bistriţeanu, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, după cum anunţat Pr. Bogdan Ivanov, din partea Biroului de Presă al Arhiepiscopiei clujene.

Read More

TIFF 2011, un festival care calcă pe covorul roşu al cinematografiei internaţionale

Clujul se pregăteşte pentru cea de-a zecea ediţie a celui mai important eveniment cinematografic din România – Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF, care în acest an se desfăşoară în perioada 3-12 iunie. Organizatorii au anunţat că mai mult ca în oricare altă ediţie, TIFF va surprinde publicul cinefil în acest an cu o ofertă cinema extrem de tentantă, cu producţii de senzaţie, dar şi evenimente conexe, precum concerte, expoziţii, dezbateri, conferinţe, şi multe alte evenimente surpriză. Astfel, Clujul, timp de zece zile, va deveni o veritabilă capitală cinematografică europeană. Publicul cinefil se va putea bucura de toate aceste evenimente, şi multe altele, în locaţii deja consacrate, precum cinematograful „Florin Piersic” (fostul cinema „Republica”), sălile cinema de la Arta şi Victoria sau spectaculosul spaţiu în aer liber din Piaţa Unirii. Incepând cu această ediţie, organizatorii intenţionează să facă festivalul mai prezent în cartierele Clujului prin crearea unor spaţii de proiecţie în afara zonei centrale a oraşului. TIFF, după perioada 3-12 iunie de la Cluj, va ajunge si la Sibiu, între 15-19 iunie, cu o selecţie de filme din festival. Recent, festivalul TIFF de la Cluj a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF). Acreditarea FIAPF conferă o etichetă a calităţii festivalului şi contribuie la dezvoltarea acestuia, garantându-i o promovare eficientă printre profesioniştii din întreaga lume. TIFF a ajuns astfel într-o companie selectă, alcătuită din 40 de alte festivaluri competitive din toată lumea.

Read More

Premiera cu „Zenobia” lui Gellu Naum la Naţionalul clujean

Premiera spectacolului „Zenobia” după Gellu Naum, pus în scenă de actori ai Teatrului Naţional din Cluj, va avea loc duminică, 13 martie, de la ora 19h00, în studioul „Euphorion”. Scenariul şi regia spectacolului sunt semnate de Mona Marian, scenografia de Eugenia Tărăşescu-Jianu, iar muzica de Corina Iosif. Distribuţia:Naum – CORNEL RĂILEANUNaum tânăr – CRISTIAN RIGMANZenobia – ROMINA MEREISima, funcţionar la ghişeul gării, tată de familie – PETRE BĂCIOIUIason – ANCA HANUDragoş – RADU LĂRGEANU Constantin – CRISTIAN GROSU Petru – MIRON MAXIMMama lui Naum, Mama Mariei – MARIA MUNTEANUZoe-Olga, sora lui Naum – EVA CRIŞANGerda, Tanti Linica moartă – ELENA IVANCAMaria, Jeni Pop – ANGELICA NICOARĂIrina, tânărul cu vioara – SILVIUS IORGA

Read More