Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în colaborare cu Asociaţia Uniunea Creştină din România (UCR) organizează şi în acest an procesiunea Calea Crucii prin centrul oraşului Cluj. În ziua de miercuri, 20 aprilie, la ora 16h30, procesiunea religioasă, formată din membri ai asociaţiilor Eparhiei unite de Cluj-Gherla, preoţi, persoane consacrate, credincioşi din parohiile clujene, împreună cu episcopul locului, PS Florentin Crihălmeanu, va porni din Piaţa Unirii (din faţa statuii lui Matia Corvin) spre catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” de pe Bd. Eroilor. Tineri, purtând costume speciale, vor ilustra imaginea dramatică a drumului pe care, purtându-şi Crucea, Isus s-a îndreptat spre răstignire, moment ce a reprezentat de fapt mântuirea lumii întregi din robia celui rău. Totul pentru a aminti cetăţenilor clujeni acele clipe petrecute în urmă cu veacuri şi totuşi atât de actuale şi azi. După intrarea cortegiului în Catedrala „Schimbarea la Faţă”, fiecare participant se va închina la crucea de lemn depusă în faţa altarului, ocazie cu care va prinde pe aceasta o mică cruce de hârtie primită la începutul procesiunii. Simbolic, prin acest gest, fiecare om este invitat să-i dea Domnului povara propriei vieţi, să unească crucea sa cu cea a Mântuitorului. Isus a luat asupra Sa crucea vieţii fiecărui om, dar pentru a-l elibera pe acesta de povară, trebuie ca şi omul să accepte, la fel ca Simon din Cirene, Crucea lui Isus, pe care, însă, nu o va duce singur, ci însuşi Domnul îi va fi părtaş pe cale. Prin urmarea Drumului Crucii împreună cu Isus, suntem invitaţi ca, făcându-ne asemenea cu El în moartea Lui, să ajungem şi noi la învierea cea din morţi (cf. Fil 3, 10-11), după cum se aminteşte în comunicatul de presă dat de Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla.Episcopia greco-catolică clujeană face o invitaţie, acum în Săptămâna Mare, dinaintea sărbătorii Învierii Domnului, ca din orice împrejurare a vieţii s-ar afla, creştinii să se îndrepte spre Crucea lui Christos, unicul semn al mântuirii. 2011 a fost declarat Anul Familiei în Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla. Organizatorul procesiunii religioase din centrul Clujului, pr. Ioan Mătieş, vicar cu laicii în cadrul eparhiei, a propus ca această manifestare religioasă, un prilej de contemplare a Crucii lui Christos, să fie dedicată familiei, „comunitate intimă de viaţă şi de iubire”, chemată să devină un adevărat „sanctuar al vieţii” în societate.
Read MoreAutor: daniel.sarbu
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj este din nou vedeta premiilor UNITER
Spectacolul „Strigăte şi şoapte” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi-a adjudecat premiile pentru cel mai bun regizor, Andrei Şerban, cel mai bun spectacol şi cel mai bun actor în rol principal (Zsolt Bogdán) în cadrul celei de a XIX-a ediţii a Galei Uniunii Teatrale din România (UNITER) desfăşurate, luni, 18 aprilie, la Bucureşti. De asemenea, actorul Gabor Viola, interpretul lui Valerio din spectacolul „Leonce şi Lena” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regia Tompa Gabor, a primit premiul UNITER pentru „cel mai bun actor în rol secundar”. Pentru prima oară, un membru din cadrul echipei tehnice a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj a fost premiat. Şi-anume recuziterul Tibor Molnár a primit o diplomă de recunoştinţă în cadrul Galei UNITER, după cum a anunţat asistenta directorului Teatrului Maghiar clujean, Imola Tofan. Juriul care a ales, în seara Galei, câştigătorii a fost alcătuit din Alexandru Berceanu – regizor, Maria Miu – scenograf, Ozana Oancea – actriţă, Ion Parhon – critic de teatru şi Sebastian Vlad Popa – critic de teatru. Printre cei care au înmânat premii s-au numărat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor.Celălalt spectcol clujean citat în cadrul Galei UNITER, „Leonce şi Lena”, pe lângă nominalizarea la „cel mai bun spectacol”, alături de „Livada de vişini” de la Teatrul Naţional „Ioan Luca Caragiale” din Capitală, a concurat şi pentru „cea mai bună scenografie”, realizată de Carmencita Borjboiu. Însă premiul la această secţiune a ajuns la Teatrul din Timişoara, unde Dragoş Buhagiar a semnat scenografia pentru spectacolul „Shaking Shakespeare”. Este pentru a şaptea oară când o producţie a Teatrului Maghiar de Stat Cluj este distinsă cu premiul UNITER pentru „cel mai bun spectacol” al anului. „Trei surori de A.P. Cehov (regia: Gábor Tompa, 2009), „Unchiul Vania” de A. P. Cehov (regia: Andrei Şerban, 2007), „Woyzeck” de Georg Büchner (regia: Mihai Măniuţiu, 2005), „Livada de vişini” de A. P. Cehov (regia: Vlad Mugur, 1998), „Doi gemeni veneţieni de Carlo Goldoni” (regia: Vlad Mugur, 1996), „În staţie” de Gao Hsing Xien (regia: Gábor Tompa, 1989) au primit astfel, de-a lungul anilor, premiul UNITER pentru „cel mai bun spectacol”.
Read MoreSărbătoarea Floriilor a încheiat Târgul de carte Gaudeamus la Cluj
Ediţia a XII-a a Târgului Caravana Gaudeamus – „Carte de învăţătură” la Cluj s-a încheiat duminică, 17 aprilie, de sărbătoarea Floriilor. Cele cinci zile ale Târgului Gaudeamus la Cluj, organizat în centrul oraşului, în Piaţa Unirii, a adunat pe lângă un public dornic de noutăţi din lumea cărţilor şi un număr însemnat de oameni de litere şi universitari clujeni, şi nu numai, care şi-au prezentat ultimele apariţii editoriale sau au luat contact cu lumea dornică de noutăţi din lumea tiparului. Organizatorii Gaudeamus, Societate Română de Radio, la sfârşitul ediţiei au tras linie şi au adunat următoarele date:- 76 de participanţi oficiali (edituri, universităţi, distribuitori de carte şi muzică reuniţi in 43 de standuri;- peste 18 mii de vizitatori în cinci zile de târg, record de participare faţă de ediţiile trecute;- pe timpul Târgului au avut loc peste 30 de evenimente, lansaări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură, sesiuni de autografe, secvenţe muzicale, recitaluri în direct.Premiile ediţiei XII a Târgului de Carte Gaudeamus 2011 la Cluj acordate pe baza votului publicului au fost:* Trofeul Gaudeamus şi locul I: Editura Humanitas; locul II: Editura Eikon; locul III: Editura RAO* Cea mai râvnita carte a Târgului: „Dragostea şi vântul. Glose la Memoriile lui Valeriu Anania”, de Aurel Sasu, carte publicată de editura Eikon din Cluj-Napoca* Trofeele Presei – la sectiunea TV, postul TVR Cluj şi la secţiunea radio, postul Radio Impuls (voturile pentru Radio România/Radio Cluj nu au fost luate în considerare), iar pentru secţiunea presa scrisă, cotidianul local „Ziua de Cluj”* premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti* Miss Lectura a fost desemnată Kőlő Orsolya, absolventă a Facultăţii de Geografie din Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, proaspăt căsătorită, chiar în perioada de desfăşurare a Târgului.În urma donaţiilor venite din partea vizitatorilor şi expozantilor, in cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”, proiect iniţiat şi realizat în parteneriat cu Fundaţia „Noi Citim”, fondul de carte colectat a totalizat 3200 de volume care au fost donate bibliotecilor publice rurale din comunele Apahida şi Ţaga din judeţul Cluj şi Nadeş, judeţul Mureş.In cadrul Targului Gaudeamus Cluj a fost organizată etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, la care au participat elevi de liceele clujene. Laureaţii concursului au fost: – locul I, Adriana Popan, – locul II, Mara Mihacea, – locul III, Ioana-Alexandra Giurgiu, toşi trei de la Colegiul Naţional „Gheorghe Sincai” din Cluj-Napoca. Câştigatoarea locului I va participa astfel la finala concursului, în cadrul Targului Internaţional Gaudeamus – „Carte de învăţătură”, care va avea loc in perioada 23-27 noiembrie 2011 la Bucureşti.De la Cluj, caravana Gaudeamus va ajunge la Timişoara în perioada 4-8 mai.
Read More„Versuri vărgate” – spectacol de poezie din închisorile comuniste
Motto: „Dacă mi-ai deschide – acuma c-o-ntrebare: «Vrei să pleci cu lumea ce se duce?» Ţi-aş răspunde: «Stau în închisoare, eu rămân cu Tine-n chin pe cruce!». (Ioan Andrei)Pe drumul pascal, drumul suferinţei mântuitoare, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Cluj, îi invită pe toţi cei care vor să guste durerea, dar şi lumina eliberatoare din poeziile născute în temniţele comuniste la un moment artistic pregătit de un grup de studenţi şi absolvenţi.Spectacolul „Versuri vărgate” va cuprinde recitări din poezia lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ioan Andrei (episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru), dar şi un recital susţinut de Florin Săsărman, un moment coregrafic prezentat de Ana-Maria Florescu, respectiv o mărturie a doctorului Traian Neamţu, fost deţinut politic.Evenimentul, desfăşurat sub patronajul Episcopiei Române Unite, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, va avea loc sâmbătă, 16 aprilie, ora 18h00, în aula Cardinal Iuliu Hossu (din Piaţa Cipariu f.n. – catedrala în construcţie).Intrarea este liberă.
Read MoreProiecţie specială la TIFF: „Odessa în flăcări” (1942)
Castelul Bánffy de la Bonţida, aflat la aproximativ 35 km de Cluj-Napoca, va fi gazda unei proiecţii-eveniment cu totul speciale în cadrul celei de a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF. Şi-anume este vorba despre filmul „Odessa în flăcări”(regia Carmine Gallone, 1942), unul dintre titlurile de referinţă ale cinematografiei europene din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, peliculă recent redescoperită în arhivele de la Roma, ce va fi prezentată publicului TIFF pe data de 7 iunie. Atât subiectul filmului, cât şi povestea copiei, considerată până nu de mult pierdută, au atras atenţia cinefililor din întreaga lume. Răsplătită cu Marele Premiu la Festivalul de la Veneţia – ediţia 1942, „Odessa în flăcări” este o co-producţie româno-italiană care prezintă o pagină dureroasă din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, drama refugiaţilor din Basarabia şi ororile comise asupra lor în timpul ocupaţiei sovietice, de după ultimatumul din 28 iunie 1940, când URSS a somat România să îi cedeze teritoriul dintre Prut şi Nistru.
Read MoreVoluntar la TIFF, o ocazie de a cunoaşte festivalul din interior
Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF anunţă că până la data de 1 mai se mai pot înscrie toţi acei tineri care doresc să participe ca voluntari la organizarea activităţilor festivalului. Cei admişi vor avea ocazia să fie mai aproape de actorii şi regizorii invitaţi, să experimenteze “din interior” modul de organizare a unui festival de film de anvergură şi să savureze petrecerile dedicate lor în cadrul evenimentului. Peste 100 de voluntari participă în fiecare an la buna desfăşurare a TIFF la Cluj.”Te poţi înscrie ca voluntar la TIFF pentru a face parte din cea mai tare echipă de voluntari din cel mai mare festival de film din România!”, precizează organizatorii festivalului. TIFF se va desfăşura în perioada 3-12 iunie la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie la Sibiu. Festivalul a fost acreditat de curând de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film, fiind membru într-o companie selectă alcătuită din alte 40 de festivaluri competitive din întreaga lume.
Read MoreEpiscopul greco-catolic de Maramureş, PSS Ioan Şişetean, va fi înmormântat sâmbătă, 16 aprilie
Episcopia greco-catolică de Maramureş anunţă printr-un comunicat că episcopul Ioan Şişetean a trecut la Domnul în data de 12 aprilie, la vârsta de 75 de ani. Trupul neinsufletit al arhiereului va fi depus, in dupa amiaza zilei de 13 aprilie, ora 18h00, în biserica ”Sfânta Maria” din Baia Mare, bd. Unirii nr. 11A. Oficiile funerare vor avea loc sâmbată, 16 aprilie, prin celebrarea Sfintei Liturghii la ora 10h30, urmată de slujba înmormântării.
Read MoreA murit renumitul critic de film Alex Leo Şerban
Unul dintre cei mai apreciaţi şi rafinaţi critici de film din România, Alex. Leo Şerban, a murit vineri noapte, la vârsta de 51 de ani, de o boală incurabilă, după cum a anunţat agenţia Medifax. El a fost considerat un apropiat al cineaştilor din noul val românesc şi un fin observator, la nivel internaţional, al lumii celei de-a şaptea arte.
Read MorePremieră la Naţionalul clujean cu piesa „La răscruce de vânturi” după Emily Brontë
Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj prezintă duminică, 17 aprilie, de la ora 19h00, în Sala Mare, premiera spectacolului „La răscruce de vânturi” după Emily Brontë, versiune scenică de Mariana Vartic şi Ada Lupu. Regia aparţine Adei Lupu, iar decorurile lui Cristian Rusu, asistat de Arhidiade Mureşan. Costumele sunt realizate de Cristian Rusu şi Smaranda Almăşan. Muzica poartă semnătura lui Tibor Cári, iar regia de lumini este făcută de Lucian Moga.Din distribuţia spectacolului: Catherine Earnshaw – Ramona DumitreanHeathcliff – Cristian GrosuEdgar Linton – Ionuţ CarasHindley Earnshaw – Cătălin HerloNelly Dean – Irina WintzeIsabella Linton – Angelica NicoarăHareton Earnshaw – Cristian RigmanCatherine Linton – Romina MereiLinton Heathcliff – Silvius IorgaLockwood – Adrian CucuFrances – Patricia BoaruJoseph – Petre Băcioiu
Read MoreSfinţirea pietrei de temelie a bisericii greco-catolice „Sf. Gheorghe” din cartierul clujean Gheorgheni
O nouă biserică greco-catolică va fi construită în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca. După mulţi ani de rugăciune a credincioşilor parohiei greco-catolice „Sfântul Gheorghe”, aceştie sunt aproape de împlinirea acestui vis, cu speranţa că vor putea să-i aducă mărire lui Dumnezeu în propria lor biserică. Piatra care stă la temelia noului lăcaş de cult a fost aşezată, cu rugăciune şi binecuvântare, la locul stabilit, de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, duminică, 10 aprilie 2011. Ceremonia religioasă de sfinţire a pietrei de temelie a avut loc la sediul parohiei din cartierul Gheorgheni, str. Slănic nr. 2, după Sfânta Liturghie Arhierească a episcopul eparhial clujean. La masa sfântului altar au concelebrat Pr. paroh Florea Gheorghe şi Pr. Sabin Brudaşca, vicar parohial, precum şi invitaţii lor, consilieri eparhiali, părinţi protopopi, preoţi de pe teritoriul eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Surorilor Congregaţiei Maicii Domnului de la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj. Celebrarea liturgică a fost şi un prilej de amintire al serbării hramului parohiei, Sfântul Gheorghe, numit şi „purtătorul de biruinţă”, sfântul pe care iconografia ni-l prezintă călare, doborând cu suliţa un balaur. Preoţii şi credincioşii parohiei din cart. Gheorgheni au anticipat această sărbătoare, pentru că au dorit să-l cinstească în mod deosebit pe Sfântul Gheorghe în ziua sfinţirii pietrei de temelie a bisericii lor parohiale. La fel ca în multe centre spirituale din lumea creştină, în parohia Gheorgheni se practică o mare evlavie faţă de acest sfânt, care a devenit un simbol al biruinţei asupra celui rău. Preoţii şi credincioşii din Gheorgheni vor avea în continuare nevoie de protecţia specială a Sfântului lor Patron, pentru a înălţa noua biserică, trecând peste toate obstacolele impuse de criza actuală, după cum a anunţat Serviciul d epresă al Episcopiei clujene unite de Cluj-Gherla.
Read More