FC Universitatea Cluj a decis să îi ofere unuia dintre cei mai buni juniori un contract până în 2029, potrivit SportinCluj.ro. ”Andrei Vînău este primul dintre juniorii de perspectivă formați de academia noastră care își prelungește contractul cu ”U”. Mijlocașul în vârstă de 18 ani va fi jucătorul Universității până în 2029. În prima parte a acestui sezon, Vînău a evoluat sub formă de împrumut la liderul ligii secunde, CSC Comunal Șelimbăr, bifând șase prezențe în tricoul formației sibiene”, anunță site-ul oficial al echipei clujene, U-Cluj.ro.
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Cluj Insider: Zboruri Cluj-Napoca – Zurich, din martie
Aeroportul Internațional Cluj-Napoca va fi legat printr-un zbor direct de unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene din Elveția, Zurich. Din data de 28 martie, între aeroporturile celor două orașe, vor exista trei zboruri pe săptămână, operate de compania elvețiană Swiss International Air Line, potrivit ClujInsider.ro. Rutele vor fi deservite de aeronave Airbus A220. Durata zborului va fi de aproximativ două ore. Iată orarul zborurilor:
Read More27 decembrie, ultima zi în care pot fi plătite taxele și impozitele locale
Miercuri, 27 decembrie e ultima zi de plată pentru încasarea impozitelor, taxelor, ratelor, chiriilor și eliberarea certificate fiscale pentru toate categoriile de persoane din Cluj-Napoca. ”În 08.01.2024 se vor redeschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, rate, chirii, operare documente si eliberare certificate de atestare fiscală. Toate solicitările online se vor putea depune pe portalele instituției, dar serviciile de încasări, operări în baza de date și eliberare certificate de atestare fiscală se vor putea presta doar din 08.01.2023. În perioada 28.12.2023 – 31.12.2023 are loc transferul bazelor…
Read MoreCât de prezentă este violența în școlile din România?
Unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene cu care se confruntă copii este violența verbală sau fizică, inclusiv la școală. De aceea, mai multe organizații neguvernamentale s-au implicat și oferă sprijin psihologic și emoțional atât copiilor, cât și părinților. Astfel de acțiuni sunt susținute de organizații precum Salvați Copiii, dar și de psihologi specializați în asistență oferită copiilor și adolescenților. Una dintre cele mai răspândite forme de violență este bullyingul, inclusiv la școală. Voluntarii organizației Salvați Copiii au realizat o cercetare, care a arătat că 73 la sută dintre copiii cuprinși…
Read MoreMesajul de Crăciun al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a transmis tradiționalul Său mesaj de Crăciun.
Read MoreSportinCluj: Ermal Krasniqi ar putea ajunge la Rapid București
CFR Cluj este pe cale să se despartă de încă unul dintre jucătorii aduși de fostul antrenor, Dan Petrescu. Ermal Krasniqi ar putea ajunge la Rapid București, potrivit SportinCluj.ro. „Pentru Krasniqi avem trei oferte. Una de la Columbus Crew (n.r. – echipa lui Alexandru Mățan și campioana MLS), una de la Rapid și una din Italia. Discuțiile cele mai avansate sunt însă cu cei de la Rapid. Sunt șanse mari să ajungă acolo”, a declarat acționarul principal al clujenilor, Nelu Varga, potrivit digisport.ro.
Read MoreCum gestionează sistemul medical clujean problema pacienților cu imunodeficiențe
Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă sistemul medical clujean este gestionarea pacienților cu imunideficiențe, cu boli autoimune sau cu boli rare. În prima linie a bătăliei pentru salvarea vieților pacienților se află profesioniștii Universității de Medicină și Farmacie, cei ai Spitalului de Boli Infecțioase și cei ai Spitalului Județean de Urgență. România se confruntă cu o situație ingrată. În prezent, autoritățile trebuie să decidă politici publice în domeniul combaterii afecțiunilor din spectrul imunodeficienței, al bolilor autoimune și al bolilor rare fără să existe informații exacte despre…
Read MoreVoluntarii CERT Transilvania au oferit 4,5 tone de cadouri
Unul dintre cele mai frumoase exemple de solidaritate este oferit de voluntarii asociației CERT Transilvania, care îi reunește pe pasionații de 4×4. De 15 ani, aceștia duc alimente și lucruri necesare familiilor nevoiașe din cătunele din Munții Apuseni, în cadrul unei acțiuni umanitare care aduce lumină în casele celor aflați în dificultate. Voluntarii CERT Transilvania au strâns, și în acest an, 4,5 tone de alimente și de cadouri. Pasionații de off-road le-au încărcat în mașinile 4×4 și au pornit să ducă daruri prin cătunele Munților Apuseni. Voluntarii asociației clujene au…
Read MoreSportinCluj: Damjan Djokovic s-ar putea întoarce la CFR Cluj
Mijlocașul croat Damjan Djokovic ar putea reveni la CFR Cluj. El a fost pus pe lista de transferuri de patronul FCSB, Gigi Becali, potrivit SportinCluj.ro. El a jucat la CFR Cluj în două rânduri, în 2013 – 2014 și în 2017 – 2021. Damjan Djokovic ar putea fi util în eforturile de reconstrucție a echipei clujene.
Read MoreViceprimarul comunei Chețani se alătură echipei Forța Dreptei
Unul dintre cei mai buni specialiști în administrația locală din județul Mureș s-a alăturat echipei Forța Dreptei. Este vorba de viceprimarul comunei Chețani, Cornel Ilea. El s-a înscris în formațiunea politică fondată de fostul prim-ministru Ludovic Orban chiar în ziua în care a fost deschisă circulației autostrada Chețani – Câmpia Turzii. ”Salut decizia domnului Cornel Ilea. El este primul viceprimar care se înscrie în Forța Dreptei. Partidul nostru a fost fondat după alegerile parlamentare. De aceea, din cauza restricțiilor legale, ni se pot alătura doar aleșii locali independenți. Însă gestul…
Read More