Asediul Acrei din 1291 a fost căderea ultimului bastion important al cruciaților din Țara Sfântă în fața mamelucilor. Această înfrângere decisivă a pus capăt prezenței cruciaților în Levant și a semnalat prăbușirea Regatului cruciat al Ierusalimului, deși eforturile cruciaților au continuat în altă parte timp de câteva secole.
În 1187, Saladin după ce i-a învins pe cruciați la Hattin, a capturat orașul Acre și Ierusalimul, determinând cea de-a treia cruciada. Cruciații au reluat Acre în 1191, făcând-o capitala Regatului Ierusalimului, un centru politic și militar cheie.
În 1250, mamelucii au ajuns la putere în Egipt și au devenit o amenințare mai mare decât ayubizii. Deși pentru scurt timp cordiale, relațiile cu cruciații s-au înrăutățit după victoria mamelucilor asupra mongolilor la Ain Jalut în 1260. Sultanul Baibars a început să captureze teritoriile cruciaților, inclusiv Antiohia în 1268.
Încercările europene de întărire a statelor cruciate au eșuat din cauza unei coordonări slabe și a lipsei de angajament. Căderea Comitatului Tripoli în 1289 a subliniat criza tot mai mare. În ciuda rugăminților unor lideri precum regele Henric al II-lea și papa Nicolae al IV-lea, nu a mai fost lansată nicio cruciada majoră. Problemele interne europene și deziluzia față de idealul cruciat au lăsat statele cruciate izolate și vulnerabile.
Sultanul Khalil a sosit la Acre pe 6 aprilie 1291 cu o armată mamelucă
O relatare arabă a descris un incident violent în Acre, în care un soț creștin și-a ucis soția împreună cu amantul ei musulman, declanșând astfel o revoltă în care toți musulmanii locali au fost masacrați. De teama represaliilor, cruciații au cerut întăriri. Au sosit vreo 25 de galere cu trupe italiene slab disciplinate, cărora li s-au alăturat alte trupe din Aragon.
Aceste forțe au jefuit fără discernământ și au ucis negustorii musulmani. Sultanul Qalawun a cerut ca vinovații să fie predați, dar Consiliul din Acre, condus de templieri, a refuzat, dând vina pe victime. Tensiunile au escaladat și au împins regiunea mai aproape de război.
Sultanul Khalil a sosit la Acre pe 6 aprilie 1291 cu o armată mare mamelucă, la care s-au alăturat curând forțele siriene și echipamentele de asediu. După zile de pregătire, au început să bombardeze și să submineze zidurile orașului. Cruciații au lansat mai multe atacuri, inclusiv un raid îndrăzneț al templierilor, dar nu au reușit să întrerupă asediul.
În noaptea de 18 mai 1291, Acre a căzut în mâinile atacatorilor
La 4 mai, regele Henric al II-lea al Ciprului a sosit cu 700 de soldați, ridicând moralul apărătorilor pentru scurt timp. A încercat să negocieze cu Khalil, dar discuțiile au eșuat. Sultanul, fiind supărat din cauza unei lovituri de artilerie în apropierea cortului său, a ordonat un asalt complet. Până la 18 mai, s-au prăbușit părți din zidurile cetății și a început evacuarea civililor.
În noaptea de 18 mai 1291, Acre a căzut în mâinile mamelucilor, rămânând doar fortăreața templieră, care a rezistat zece zile, adăpostind cavaleri și civili. După o trădare în timpul discuțiilor de pace, trupele mameluce au atacat civilii, făcându-i pe templieri să riposteze. O ofertă finală înșelătoare a dus la moartea lui Pierre de Severy și a delegației sale. Ultimul turn de apărare s-a predat pe 28 mai și a fost demolat.
Căderea cetății Acre a marcat sfârșitul stăpânirii cruciaților în Țara Sfântă. În ciuda planurilor ulterioare și a raidurilor mici, nu a fost lansată niciodată o altă cruciadă semnificativă pentru a relua regiunea. Regatul Latin a zăbovit în Cipru, dar eforturile de a recâștiga continentul au eșuat. Cruciadele ulterioare și-au mutat atenția spre apărarea Europei de otomani, mai degrabă decât pe revendicarea Ierusalimului.
Foto: Louis-Dominique Papety, Asaltul orașului Acre, pictură din 1845.
CITEȘTE ȘI:
Margareta de Beverley, femeia care a participat în a treia cruciadă
