John Wilkes Booth, s-a născut în Maryland într-o familie de actori de scenă proeminenți, până la momentul asasinatului devenise un actor celebru și o celebritate națională. El a fost, de asemenea, un simpatizant confederat deschis; la sfârșitul anului 1860 a fost inițiat în Cavalerii pro-confederați ai Cercului de Aur din Baltimore, Maryland.
În martie 1864, Ulysses S. Grant, comandantul armatelor Uniunii, a suspendat schimbul de prizonieri de război cu Armata Confederației pentru a crește presiunea asupra Sudului înfometat de forță de muncă. Booth a conceput un plan de răpire a lui Lincoln pentru șantajarea Uniunii ca să reia schimburile de prizonieri și a recrutat mai mulți oameni ca să-l ajute.
Deși Booth și Lincoln nu s-au cunoscut personal, președintele l-a văzut pe Booth la Teatrul Ford în 1863. După asasinare, actorul Frank Mordaunt a scris că Lincoln, care aparent nu avea suspiciuni în legătură cu Booth, îl admira pe actor și îl invitase în mod repetat (dar fără succes) să viziteze Casa Albă.
Booth a participat la cea de-a doua inaugurare a lui Lincoln, pe 4 martie 1865 și a scris în jurnalul său după aceea: „Ce șansă excelentă am avut, dacă aș fi vrut să-l ucid pe președinte în ziua inaugurării!”. Pe 17 martie, Booth și ceilalți conspiratori au plănuit să-l răpească pe Lincoln în timp ce acesta se întorcea de la o piesă, la Spitalul General Campbell din nord-vestul Washingtonului.
Doar că Lincoln nu a mers la piesă, ci a participat la o ceremonie la Hotelul Național. Booth locuia la Hotelul Național în acel moment și, dacă nu ar fi fost la spital pentru tentativa de răpire eșuată, ar fi putut să-l atace pe Lincoln la hotel. Între timp, Confederația se prăbușea.
Booth mai credea în cauza pierdută a Confederației
Pe 3 aprilie, Richmond, Virginia, capitala Confederației, a căzut în mâinile Armatei Uniunii. Pe 9 aprilie, generalul Robert E. Lee și armata sa din Virginia de Nord s-au predat generalului Ulysses S. Grant și armatei sale din Potomac după bătălia de la Tribunalul Appomattox.
Președintele confederației Jefferson Davis și alți oficiali confederați au fugit. Cu toate acestea, Booth a continuat să creadă în cauza confederată, a căutat o modalitate ca să o salveze și atunci s-a decis să-l omoare pe Lincoln.
Pe data de 14 aprilie 1865, la ora prânzului, actorul John Wilkes Booth îi scria mamei sale ultima sa scrisoare în sala de așteptare a hoteluilui Washington National. În scrisoare menționa “deși cauza noastră este aproape pierdută, trebuie să acționăm decisiv”.
Prin Aprilie 1865, Războiul civil american era aproape de sfârşit. Cu trei zile mai devreme, într-o mulțime în afara Casei Albe, Booth l-a auzit pe Lincoln promițând că va da
drept de vot foștilor sclavi. Pentru actor, asceasta a fost ultima picătură, “Acesta este ultimul discurs pe care îl va ține vreodată”, scria el.
Asasinarea președintelui a avut loc într-o sală de teatru
Chiar înainte de ora 10.30 în seara zilei de 14 aprilie, Booth s-a îndreptat spre loja prezidențială de la Teatrul Ford, unde știa că Lincoln și soția lui vor urmări comedia “Our American cousin”. El știa piesa la perfecție și și-a cronometrat intrarea în momentul în care publicul urma să râdă mai tare.
Pe scenă, actorul Harry Hawk a spus: „Nu cunosc manierele înaltei societați, nu? Ei bine, cred că știu destule să te întorc pe dos, bătrâno”. Odată ce publicul a izbucnit în hohote de râs, Booth a deschis ușa lojei președintelui, a tras, iar Lincoln a căzut imediat la pământ, împușcat în cap.
În tensiunea momentului, Booth l-a înjunghiat pe prietenul președintelui (Maiorul Rathbone) în braț și a încercat să sară din lojă, pe scenă. Unul din pintenii cizmelor de călărie i s-a agățat într-un steag care decora loja și Booth a aterizat ciudat pe scenă. Mulți dintre spectatori au crezut că apariția lui Booth făcea parte din spectacol, până când acesta a ridicat cuțitul însângerat deasupra capului și a strigat: „Sic semper tyrannis!” (astfel întotdeauna tiranilor).
Booth a ieșit din sala de teatru printr-o ușă laterală, înjunghiindu-l pe liderul orchestrei William Withers Jr, apoi a sărit în șaua calului său, ținut de Joseph Burroughs și a dispărut.
Departamentul de Război a făcut publică recompensa de 100.000 USD (1,91 milioane USD în 2023 USD) din ordinul Secretarului de Război Edwin M. Stanton pentru informații care conduc la arestarea lui Booth și a complicilor săi, iar trupele federale au fost trimise să percheziționeze pe larg sudul Maryland-ului, în urma raportărilor agenților de informații federali.
Booth a fost capturat la 12 zile după asasinarea lui Lincoln
Colonelul Everton Conger, un ofițer de informații desemnat de Lafayette Baker, l-a găsit pe unul din complicii lui Booth și l-a interogat, apoi a reușit să afle locația lui Booth la o ferma de tutun. Înainte de zorii zilei de 26 aprilie, soldații i-au ajuns din urmă pe fugari, care se ascundeau în hambarul de tutun al fermei lui Garrett.
Un alt complice, David Herold s-a predat, dar Booth a refuzat cererea lui Conger spunându-i: „Prefer să ies să lupt”. Soldații au dat apoi foc hambarului și în timp ce Booth se mișca în interiorul hambarului în flăcări, sergentul Boston Corbett l-a împușcat.
Conform relatării ulterioare a lui Corbett, el a tras în Booth pentru că fugarul „și-a ridicat pistolul pentru ca să tragă.” Raportul lui Conger către Stanton a afirmat că Corbett l-a împușcat pe Booth „fără ordine, pretext sau scuză” și a recomandat ca Corbett să fie pedepsit pentru nerespectarea ordinelor de a-l lua pe Booth în viață. Booth, rănit mortal la gât, a fost târât din hambar pe veranda fermei lui Garrett, unde a murit trei ore mai târziu, la vârsta de 26 de ani.
CITEȘTE ȘI:
Cum s-a născut comunismul în orașul Manchester
