Anchetele ClujToday.ro determină reacția Guvernului. Corpul de Control al premierului verifică CNI Coresi

Investigațiile publicate de ClujToday.ro referitoare la modalitatea dubioasă în care conducerea Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi încearcă vânzarea Imprimeriei Ardelul din Cluj nu au rămas fără ecou. Corpul de control al premierului Victor Ponta a început să verifice modul în care este administrat patrimoniul companiei de stat.Conducerea Companiei Coresi a decis să vândă patrimoniul Imprimeriei Ardealul, după o schemă deja aplicată la Imprimeria Oltenia din Craiova. Acolo, sediul imprimeriei de stat a fost vândut cu suma de 90 de euro metrul pătrat, mult sub prețul pieții. Banii obținuți au fost ”investiți” într-un teren situat la marginea orașului Craiova, lângă un cimitir, pentru care a fost plătit prețul de 145 de euro pe metrul pătrat.

Fostul deputat Mircia Giurgiu, președintele Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România și secretar confederal al Blocului Național Sindical, a confirmat începerea controlului la Imprimeriile Coresi. ”Sunt încrezător că noul ministru al Culturii va lua toate măsurile pentru a opri devalizarea companiilor de stat. Îl invit pe domnul ministru ca, în cazul în care Ministerul Culturii nu dispune de fondurile necesare retehnologizării imprimeriilor de stat, să ia în calcul varianta trecerii acestora în patrimoniul autorităților județe. Atât în județul Cluj, cât și în județul Bihor aceste autorități publice și-au manifestat disponibilitatea de a contribui la salvarea acestor branduri, reprezentate de Imprimeria Ardealul din Cluj și de Imprimeria de Vest din Oradea”, a spus Mircia Giurgiu.

Related posts

Leave a Comment