Dacă te gândești să oferi casei tale refresh-ul de care are nevoie, ar trebui să ai în minte lunile mai și iunie pentru a face acest lucru. Astfel vei găsi ușor meșteri, pentru că nu este încă foarte cald, iar aceste luni nu sunt perioade de concediu.
1. Puțină vopsea și locul o să capete o altă înfățișare
Cei care au reîmprospătat vopseaua în baie, bucătărie sau în vreuna dintre camere, știu foarte bine ce aer proaspăt și ce energie pozitivă aduce în casă un astfel de demers. Nu este deloc complicat să faci asta, dacă te organizezi corect și stabilești exact ce vrei să faci. Cel mai bine este să dedici un final de săptămână acestui gen de activități și să te ocupi, pe rând, de fiecare încăpere. Este foarte util dacă vei folosi aceeași nuanță sau una mai închisă decât cea inițială, pentru că în felul acesta este nevoie de o singură „mână” de vopsea, iar treaba se termină foarte repede. Ca sfat îți sugerăm să investești într-o vopsea de calitate care nu o să se ia sau o să înceapă se se cojească în următoarele luni. Cu răbdare și instrumente bune treaba o să ți se pară o joacă.
2. Curățenia e ca o haină nouă, mai ales dacă vorbim despre locurile greu accesibile pe care de obicei le eviți
Știm cu toții că în fiecare casă există locuri în unde se curăță foarte rar. Ai putea încerca să dedici timp exact acestor „găuri negre”, care pot fi o sursă nesănătoasă de praf, alergeni, mucegaiuri și mirosuri neplăcute în casă. Aceste locuri variază de la o casă la alta, dar, cu siguranță poți avea în vedere zona din spatele aragazului, a frigiderului, precum și cea de sub și în spatele dulapurilor mari din casă și a bibliotecilor. Nu omite nici locurile de sub și din spatele mașinilor de spălat rufe și vase. Pentru că prin aceste spații aerul circulă mai greu, cu ocazia curățeniei se pot identifica și eventuale urme de mucegai, care poate fi îndepărtat cu soluții speciale. Se poate lua în calcul și o igienizare a gurilor de scurgere din casă, atât a celor din baie, cât și a celor din bucătărie. Există soluții speciale, care folosite corect curăță, desfundă și dezinfectează.
3. Revizia aparatului de aer condiționat
Aici chiar ai nevoie de un profesionist (vezi aici recomandarea noastră). Cei de la TERMOTEMP au fost suficient de drăguți în cât să ne explice beneficiile acestui proces și ce presupune acesta.
Realizarea procedurilor care țin de revizia și mentenanța aparatului de aer condiționat denotă o viziune optimă asupra conservării proprietăților aparatului, iar o îndeplinire a procedurilor la timp conduce la evitarea situațiilor neplăcute și disconfortul cauzat de o funcționare greoaie sau chiar deloc a aparatului. Pe lângă asta, revizia aparatului de aer condiționat are și beneficii ce se resimt
direct asupra familiei cu ar fi:
menținerea stării de bine și sănătate prin oferirea unui aer de calitate care din moment ce este inhalat are un impact major asupra sănătății;
prelungirea duratei de viață a aparatelor de aer condiționat cu până la 5 aniși evitarea unor cheltuieli inutile. Făcând revizia aparatului de aer condiționat corectă și completă, se verifică dacă aparatul funcționează în condiții normale și se stabilesc eventualele defecțiuni. Având în vedere că defecțiunile minore produc, în timp, stricăciuni majore ce necesită reparații costisitoare, prin
revizia aparatului de aer condiționat corectă, se mențin caracteristicile și calitățile aparatului la un nivel de funcționare optimă.
Optimizarea consumului de energie electrică prin revizia aparatului de aer condiționat corectă și completă, asigură un consum optim de energie electrică, întrucât piesele și întregul ansamblu este la un nivel optim de funcționare.
Scăderea efortului financiar ca urmare a pieselor ce revizuite funcționează în condiții optime și nu sunt suprasolicitate, în acelaș timp,determinând scăderea cheltuielile cu energia electrică și scăderea disconfortul și cheltuielile cauzate de tratamente și îmbolnăviri ale aparatului
respirator.
4. Podele noi ca-n reclamele la Mr. Proper
Folosim frecvent aspiratorul și curățăm periodic podelele. Dar asta nu este suficient. O dată pe an merită să le dedicăm câteva ore în plus. Dacă ai parchet, nu ezita să faci o curățare temeinică a acestuia, eventual combinată cu o reîmprospătare a lacului.
SFAT: Fă asta în două etape. Depozitează toată mobila într-o jumătate de cameră, scoate covoarele și curăță temeinic podelele. După ce lucrarea este finalizată poți trece la cealaltă jumătate. Este mai ușor decât pare, iar efectul este mai mult decât benefic. Și dacă tot ai mutat covoarele, le poți duce și pe ele la un centru specializat unde să fie curățate în mod profesional.
În concluzie, știm că este greu până te apuci, dar după ce o să o faci o să-ți fie mai mare dragul să te întorci acasă după o zi obositoare la birou într-o zi toridă de vară.
Spor!