Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, a trecut la cele veşnice. Cel care l-a propulsat în funcţia de şef al serviciului secret, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, l-a descris pe Radu Timofte drept un om decent, pertinent şi la locul lui.Radu Timofte avea gradul de general în rezervă. În perioada comunistă, el a fost ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale. În anul 1988, el a fost trecut în rezervă, după ce sora sa a emigrat în străinătate.
După anul 1990, Radu Timofte a intrat în politică şi a devenit parlamentar din partea FSN – FDSN – PDSR – PSD şi a lucrat în comisia senatorială pentru controlul SRI. Fostul şef al SRI, Costin Georgescu, care provine din PNL, a descris colaborarea cu Radu Timofte drept una corectă şi profesionistă. În anul 2001, Radu Timofte a fost înaintat la gradul de general de brigadă şi numit în fruntea SRI, de către Ion Iliescu. El a fost păstrat în funcţie şi de către actualul şef al statului, Traian Băsescu. Radu Timofte a demisionat în anul 2006, după fuga din ţară a sirianului Omar Hayssam, acuzat de terorism, în cazul jurnaliştilor români răpiţi în Irak.