Numărul pasagerilor Aeroportului Cluj a crescut cu 28 la sută

Numărul pasagerilor care au tranzitat Aeroportul Internaţional din Cluj a crescut cu 28 la sută în primele şase luni ale anului 2010, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. Astfel, în acest an, numărul de pasageri a depăşit 427.000.În primele şase luni ale anului 2009, numărul pasagerilor care trazitaseră aeroportul din Cluj era de 334.000. „În condiţiile unui trafic de pasageri în continuă creştere, începând din 24 iulie, compania Wizz Air va opera de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca o nouă destinaţie: Alicante – Spania. Este a şasea destinaţie nouă pe care operatorul aerian o introduce în acest an pe aeroportul clujean, după ce din februarie a început operarea de la Cluj a unor zboruri spre Pisa şi Cuneo/Torino, iar din iunie a introdus în programul său zboruri spre Zaragoza, Dusseldorf şi Palma de Mallorca. De asemenea, tot din această vară, flota companiei aeriene Wizz Air de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a crescut la 3 unităţi. În data de 12 iunie 2010, Wizz Air a alocat bazei sale din Cluj-Napoca încă o aeronavă, complet nouă, de tip Airbus 320.
Pe parcursul sezonului estival, compania Tarom operează de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca zboruri spre Constanţa, iar tour-operatorii şi companiile aeriene oferă curse turistice charter de la Cluj-Napoca spre cunoscute staţiuni turistice din Grecia, Egipt, Turcia şi Tunisia: Tunis, Heraklion, Corfu, Rhodos, Antalya, Hurghada, Sharm el-Sheikh”, au spus reprezentanţii aeroportului clujean.

Related posts

Leave a Comment