Eurovision şi-a desemnat primii finalişti

Concursul european de muzică Eurovision 2010 şi-a desemnat primii finalişti după semifinala de la Oslo. 10 ţări au mers mai departe pentru finala de sâmbătă din cele 17 formaţii sau interepreţi care au urcat pe scenă, marţi.Următoarea semifinală este joi, când vor intra în competiţie şi reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovi.
În ordinea anunţării finalistelor, acestea sunt Bosnia şi Hertegovina, Moldova ,Rusia, Grecia, Portugalia, Belorusia, Serbia, Belgia, Albania,
Islanda.
Unele state nu avut succes în a intra în finală: Estonia, Slovacia, Finlanda, Letonia, Polonia, Malta, Macedonia, Islanda
Astfel, cea de a 54-a ediţie a concursului Eurovision a debutat pe scena din Telenor Arena, Oslo. Concursul reuneşte participanţi din 37 de ţări, cele două semifinale grupând reprezentanţi din câte 17 ţări.
Norvegia, câştigătoare a ediţiei 2009 a Eurovision, dar şi Franţa, Germania, Spania şi Marea Britanie, ţări organizatoare ale concursului, sunt calificate direct
în finală. Norvegia este reprezentată anul acesta de Didrik Solli-Tangen cu melodia „My Heart Is Your”, iar Franţa de Jessy Matador cu „Alllez Olla Ole”, Germania de Lena cu „Satellite”, Spania de Daniel Diges cu „Algo Pequenito” („Something Tiny”) şi Marea Britanie de Josh cu „That Sounds Good To Me”.
Paula Seling şi Ovi vor concura de pe poziţia a zecea în cea de-a doua semifinală a concursului, considerată un fel de finală de către jurnalişti şi fani.

Related posts

Leave a Comment