Primul sfânt din Transilvania al Bisericii Catolice


Biserica Catolică va avea primul sfânt născut în Transilvania. Este vorba de fostul episcop romano-catolic de Oradea, Szilard Bogdanffy, care a murit pentru credinţă în temniţa comunistă de la Aiud, în anul 1953.Monseniorul Szilard Bogdanffy, care a servit ca episcop auxiliar, ar urma să fie proclamat Fericit al Bisericii Catolice în catedrala din Oradea. Actualul episcop, Laszlo Bocskei, a anunţat că a stabilit, împreună cu Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican, ca ceremonia să aibă loc în data de 30 octombrie. Pe lângă ierarhii catolici din România şi de la Vatican, celebrantul principal ar urma să fie cardinalul Peter Erdo, primatul, adică şeful Bisericii Catolice din Ungaria. Beatificarea monseniorului Szilard Bogdanffy este o premieră istorică. Este prima beatificare a unei persoane care s-a născut în România, în ultimele secole. Ultima ceremonia de acest fel a fost cea a beatificării Fericitului Ieremia Valahul, un călugăr care a trăit în Evul Mediu. Dosarul de beatificare al monseniorului Szilard Bogdanffy nu este singurul de acest fel. A intrat în ultima etapă şi procedura de beatificare a celor şapte episcopi ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, morţi în temniţele comuniste, printre care se numără şi primul cardinal român din istorie, Iuliu Hossu, potrivit RFI.

Related posts

Leave a Comment