Sărbătorim România – spectacol dedicat Zilei Naționale a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Școala Populară de Arte Tudor Jarda organizează un spectacol festiv dedicat valorilor și spiritului românesc.

Evenimentul va avea loc joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 17:00, în Sala de spectacole „Tudor Jarda”, situată pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, Cluj-Napoca.

Prezentat de Bogdan Găbudean și Georgiana Ghișa, spectacolul va aduce în prim-plan momente artistice pline de emoție și mândrie națională:
– clasele de canto muzică populară pregătite de experții Mihaela Grec Szenasi, Ioan Dordoi, Bogdan Găbudean, Georgiana Ghișa, Andrei Gaidoș și Alina Ramona Zanc-Ciubăncan vor interpreta cântece patriotice care vor atinge sensibilitatea publicului;
– clasa de canto muzică ușoară coordonată de expert Dana Liliana Ciucă va oferi un scurt recital cu melodii emoționante, alese special pentru această sărbătoare;
– cursanții clasei de actorie, pregătiți de expert Ruslan Bârlea vor susține un moment de poezie patriotică, punând în valoare frumusețea limbii române;
– Mădălin Băban, expert al școlii și interpret îndrăgit, va încânta publicul cu un moment special, acompaniat la pian de Olga Bordaș, expert în cadrul instituției.

Spectacolul va beneficia de acompaniamentul muzical al membrilor Tarafului „Rapsozii Ardealului”.

Evenimentul se înscrie în seria „Joia Școlii de Arte”, proiect dedicat promovării artei și susținerii tinerelor talente, oferindu-le cursanților ocazia de a evolua pe scenă și de a-și dezvolta prezența artistică în fața publicului.

Related posts

Leave a Comment