Câinele domestic descinde dintr-o populație străveche de lupi, diferită de lupii moderni, dispărută de mult. Studiile genetice sugerează că toți câinii au un strămoș comun, iar genele îi leagă de lupii cenușii, rudele lor cele mai apropiate în viață. Cel mai probabil strămoșul lor a fost un lup dispărut din Pleistocenul târziu.
În epoca Pleistocenului târziu a avut loc glaciația, schimbările climatice și expansiunea umană spre regiunile izolate. Schimbările rapide ale climei au marcat sfârșitul erei, contribuind la disparițiile megafaunistice și la înlocuirea speciilor. Coextincția a avut loc pe măsură ce prădătorii și-au pierdut prada.
Lupii cenușii au supraviețuit, dar s-au confruntat cu declinul populației, disparițiile ecomorfilor și schimbările filogeografice. Studiile genetice arată că cel mai recent strămoș comun al lor a apărut acum 80.000 de ani, în timp ce fosilele sugerează prezența lor în Beringia cu până la 1 milion de ani în urmă. Strămoșul lupului modern datează de acum 32.000 de ani și se aliniază cu declinul lor global.
În timpul Pleistocenului târziu, lupii au prezentat o diversitate morfologică semnificativă, inclusiv cranii robuste, bot scurt și dinți puternici adaptați pentru prelucrarea carcaselor și oaselor megafaunei. Acest comportament a dus la ruperea dinților de multe ori. Dimensiunea lupului și trăsăturile scheletice au fost influențate de mărimea prăzii, reflectând adaptarea la ecosistemele din epoca Pleistocen.
Relația dintre oameni și lupi a început cu socializarea
Domesticirea animalelor este un proces coevoluționar în care speciile se adaptează la o nouă nișă care implică oamenii. Câinii au fost primele specii domesticite, cu peste 15.000 de ani în urmă, în timpul Pleistocenului, cu mult înainte de domesticirea animalelor în jurul anului 11.000 î.e.n. Până în 10.000 î.e.n., agricultura și un stil de viață sedentar au dus la modificarea câinilor ca mărime și trăsături față de lupi. Linia genelogică a câinilor a experimentat două blocaje: în timpul domesticirii inițiale și mai târziu prin formarea raselor.
Relația dintre oameni și lupi a început probabil mai degrabă cu socializarea decât cu domesticirea deliberată. Spre deosebire de domesticirea tradițională a animalelor pentru alimente sau resurse, structurile sociale complexe ale lupilor le-au permis să coexiste cu oamenii. Unii câini moderni rămân asociali, în ciuda faptului că trăiesc cu oamenii, în timp ce lupii sălbatici câteodată se apropie jucăuși de oameni, cum ar fi lupul negru Romeo din Alaska. Pe insula Ellesmere, lupii manifestă mai degrabă curiozitate decât frică față de oameni, probabil din cauza contactului minim. Acest lucru sugerează că socializarea a fost un precursor al domesticirii lupilor.
Lupii mai puțini agresivi au fost domesticiți cel mai repede
ADN-ul rămășițelor vechi sugerează că domesticirea câinilor a început înaintea agriculturii, în jurul ultimului maxim glaciar, când proto-câinii patrulau în zona vânătorilor-culegători, unde ajutau la vânătoare sau protejau oamenii de prădători. Lupii au fost atrași de mirosul de mâncare din taberele umane și așa a început probabil autodomesticirea lor, cu membrii mai puțin agresivi ai haitei, adaptându-se pentru a coexista cu oamenii.
Selecția a modelat funcțiile metabolice ale câinilor pentru a se adapta la dietele bogate în grăsimi și mai târziu în amidon, pe măsură ce stilul lor de viață s-a aliniat cu cel al oamenilor. Genele legate de funcția creierului, comportamentul și metabolismul lipidelor au fost supuse unei selecții pozitive, ajutând proto-câinii în procesarea dietelor bogate în lipide ale animalelor vânate de om. Vânătoarea timpurie a oamenilor a lăsat adesea rămășițe abundente, oferind proto-câinilor oportunități unice.
Foto: Tipuri de câini de sanie, schiță din 1833.
CITEȘTE ȘI:
Cum era agricultura în Europa medievală
Cât de folosite erau produsele cosmetice în antichitate
