Activitatea bancară a apărut în jurul anului 2000 î.e.n., când comercianții din Asiria, India și Sumer ofereau împrumuturi de cereale fermierilor și comercianților. În Grecia antică și Imperiul Roman, creditorii din temple ofereau împrumuturi, acceptau depozite și schimburi de bani.
Trecerea de la dependența de vânătoare și cules, la practici agricole după anii 12.000 î.e.n., a dus la o stabilitate sporită a relațiilor economice. Astfel de schimbări în condițiile socio-economice au început cu aproximativ 10.000 de ani în urmă în „Cornul abundenței”, cu aproximativ 9.500 de ani în urmă în nordul Chinei, cu aproximativ 5.500 de ani în urmă în Mexic și cu aproximativ 4.500 de ani în urmă în părțile de est ale Statelor Unite.
Cerealele și vitele au fost printre cele mai timpurii forme de troc, folosite în jurul anului 9000 î.e.n. Obsidianul anatolian, apreciat pentru unelte, a fost comercializat încă din anul 12.500 î.e.n., cu schimburi organizate până în mileniul al IX-lea î.e.n. În zona mediteraneană, Sardinia a fost o sursă importantă pentru obsidian, dar până în mileniul al III-lea î.e.n., comerțul cu cupru și argint a înlocuit obsidianul.
Obiecte precum bulele din lut și jetoanele, au fost folosite pentru evidență între 8000-1500 î.e.n., ele urmăreau produsele agricole din Orientul Apropiat. Până la sfârșitul mileniului al IV-lea î.e.n., templele și palatele foloseau simboluri mnemonice pentru înregistrarea stocurilor, iar înregistrările schimburilor comerciale au apărut în jurul anului 3200 î.e.n. Codul lui Hammurabi (c. 1700 î.e.n.) a reglementat activitățile bancare timpurii, iar dovezile practicilor bancare avansate apar și în timpul Imperiului Ahemenid după anul 646 î.e.n.
Practicile bancare au început încă de la sfârșitul mileniului al IV-lea până la al treilea î.e.n. Înainte de Sargon I al Akkadului (2335–2280), comerțul era restricționat în orașele-stat precum Babilonul, centrat pe templele care acționau ca centre economice.
Băncile egiptene din timpul Dinastiei Ptolemeilor aveau practici asemănătoare cu cele ale băncilor moderne
Până în anul 2000 î.e.n. în Babilon, depozitele de aur necesitau taxe, iar templele și palatele ofereau împrumuturi, adesea sub formă de semințe de cereale, rambursate după recoltare, cu termeni documentați pe tăblițe de lut. Această activitate bancară bazată pe templu a persistat, așa cum demonstrează Antioh al III-lea, când a jefuit templul lui Aine din Ecbatana în anul 209 î.e.n.
Sistemul egiptean al băncii de cereale sub dinastia Ptolemeilor era foarte avansat, cu numărul de angajați și volumele tranzacțiilor asemănătoare băncilor moderne. Centralizată în Alexandria, a funcționat ca una dintre cele mai vechi bănci centrale guvernamentale, unde bancherii greci au jucat un rol important în dezvoltarea sa. În Egiptul antic au funcționat două tipuri de bănci: regală și privată, cu tranzacții fiscale înregistrate în documente.
În Grecia, Trapezitica este cea mai timpurie sursă care face referire la domeniul bancar, în timp ce discursurile lui Demostene au menționat despre emiterea creditelor. Lucrarea „Despre venituri” a lui lui Xenophon ( 353 î.e.n.) a propus un concept timpuriu de bancă pe acțiuni.
Cu toate că aveau sistem bancar, romanii preferau tranzacțiile în numerar
După războaiele persane, orașele-stat grecești au avut o creștere a veniturilor private și o societate capitalistă în curs de dezvoltare, care a permis creșterea profitului la nivel individual. Trapeziții din secolul al V-lea î.Hr. au fost printre primii care au făcut comerț folosind bani în loc de troc.
În Imperiul Roman, Cassius Dio a propus crearea unei bănci de stat finanțată prin vânzarea proprietăților statului. Imperiul Roman a oficializat activitatea bancară, a reglementat practicile financiare și a dezvoltat sisteme competitive de dobândă pentru împrumuturi și depozite.
Cu toate acestea, romanii au preferat tranzacțiile în numerar, fapt ce a limitat dezvoltarea băncilor. În timpul domniei împăratului Gallienus (260–268 e.n.), a avut loc o criză bancară când moneda de cupru a fost respinsă. Odată cu ascensiunea creștinismului, taxa pe dobânzi a fost restricționată, deoarece era văzută ca imorală. După căderea Romei și invaziile islamice, activitatea bancară în Europa a scăzut și a reînviat odată cu comerțul mediteranean abia în secolul al XII-lea.
Foto: Un manuscris din secolul al XIV-lea care înfățișează bancheri în Italia.
CITEȘTE ȘI:
Cum a sfârșit înțeleapta Hypatia, omorâtă de creștini în secolul V
Războiul civil al eliberatorilor a izbucnit după asasinarea lui Cezar
