Cum a fost recuperat ”Clopotul Durerii” din Borșa

Sătenii din comuna Borșa au reușit să recupereze un clopot care dispăruse acum 80 de ani. Povestea sa este uimitoare, iar unii dintre sătenii greco-catolici l-au botezat ”Clopotul Durerii”. Clopotul aparține Parohiei Greco-Catolice din Borșa, însă ortodocșii din sat au încercat să îl acapereze, așa cum au făcut și cu vechea biserică greco-catolică din sat.

Borșa este una dintre cele mai vechi așezări din Transilvania, atestată încă din Evul Mediu. Prima atestare documentară datează din anul 1216. Vreme de sute de ani, domeniul nobiliar Borșa a făcut parte din patrimoniul familiei aristocrate Bánffy.

Parohia greco-catolică din Borșa a fost întemeiată în anul 1700, în contextul în care Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei a rămas definitivă. Inițial, parohia avea o biserică de lemn, însă, la finalul secolului al XIX-lea, localnicii au dorit să ridice o biserică de zid. Acest lăcaș de cult a fost finalizat în anul 1900.

După Primul Război Mondial și Unirea Transilvaniei cu Regatul României, pentru Borșa a început o perioadă de prosperitate. În anul 1920, locuitorii satului au comandat la Cluj, firmei Lengyel, un nou clopot de bronz. Inscripția de pe acest clopot atestă faptul că el a fost turnat în perioada în care în Borșa era preot greco-catolic Ioan Bochiș, iar prim-curator era Ioan Gaciu.

A urmat renovarea bisericii, afectată de perioada războiului mondial. În anul 1922, biserica greco-catolică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a fost binecuvântată de Fericitul Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie, pe atunci episcop unit de Gherla. Marele ierarh, azi ridicat la cinstea altarelor, a vizitat, din nou, Borșa, în anul 1943, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.

Un an mai târziu, clopotul bisericii greco-catolice a fost luat. Probabil, armata maghiară care l-a confiscat dorea să folosească metalul acestuia pentru a turna arme. Clopotul a fost dus la Budapesta. În contextul ofensivei armatei sovietice care ocupa Ungaria, clopotul a fost îngropat în curtea unei unități militare, iar urma sa fost pierdută. Localnicii au numit clopotul pierdut drept ”Clopotul Durerii”.

Nenorocirile nu s-au oprit aici. În anul 1948, după ce comuniștii l-au detronat și l-au alungat în exil pe Regele Mihai I, bolșevicii au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Episcopii români uniți au fost aruncați în temniță, împreună cu sute de preoți, călugări și călugărițe și cu mii de credincioși. Bisericile greco-catolice, inclusiv cea din Borșa, au fost confiscate de comuniști și date ortodocșilor. În Borșa, biserica furată nu a fost restituită nici până acum.

După căderea comunismului, parohia greco-catolică din Borșa a fost reînființată, prin eforturile preoților Tiberiu Marțian și Vasile Gherman. În urma refuzului ortodocșilor de a restitui biserica greco-catolică, parohia unită din sat a început, în 1995, construirea unei noi biserici, cu hramul ”Înălțarea Sfintei Cruci”. Biserica a fost sfințită în anul 2003 de către episcopul de pie memorie Florentin Crihălmeanu. 20 de ani mai târziu, Borșa a primit o nouă vizită a unui episcop unit. PS Claudiu Lucian Pop, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a binecuvântat trei cruci menite a fi instalate pe cupola noii biserici, după ce crucea existentă a avut de suferit de pe urma unei furtuni.

Însă în acest an a apărut clopotul dispărut în 1944. În contextul dezvoltării capitalei maghiare, Budapesta, terenul foste unități militare din perioada Celui de-al Doilea Război Mondial a fost parcelat și vândut celor care doresc să își construiască locuințe. Întâmplător, un utilaj a lovit clopotul îngropat. Imediat, la fața locului, au fost chemați reprezentanții Muzeului de Istorie și Arheologie. Ei au luat clopotul, l-au curățat și au luat legătura cu autoritățile clujene, prin intermediul vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Vákár István.

El a identificat proprietarul de drept al clopotului, iar Muzeul de Istorie și Arheologie din Budapesta, condus de dr. Csorbá Lászlo, a decis să returneze clopotul parohiei greco-catolice din Borșa. Pe fir au încercat să intre și unii ortodocși din Borșa, care au cerut ca clopotul să le fie dat lor, pentru a fi așezat în biserica furată și neretrocedată. Însă clopotul a ajuns la cei care l-au comandat și plătit în 1920, membrii parohiei greco-catolice.

Parohul unit din Borșa, pr. Marius Mureșan, crede că restituirea ”Clopotului Durerii” a fost un act al Providenței. ”Sunt convins că a fost voința lui Dumnezeu. Vă dați seama, dacă utilajul din Budapesta săpa la 20 de centimetri mai încolo, poate că acest clopot ar fi rămas îngropat”, spune părintele Marius Mureșan.

El dorește să înalțe o clopotniță aparte, care să poată fi admirată de toți cei care vizitează Borșa. Atunci, clopotul binecuvântat de Fericitul Iuliu Hossu îi va chema acasă pe toți locuitorii satului.

Related posts

Leave a Comment