Abuzuri sexuale, înşelătorii şi homosexualitate: Scandaluri care au prăpădit imaginea religiei în lume


Catolicismul mondial trece prin probabil cea mai gravă criză a existenţei sale moderne. Poveşti despre abuzuri sexuale şi de altă natură asupra copiilor ies la suprafaţă în Austria, Brazilia, Elveţia, Irlanda şi chiar în Bavaria Papei Benedict al XVI-lea şi afectează imaginea Suveranului Pontif care a declarat „toleranţă zero” abuzurilor preoţeşti şi a Bisericii în general. Scandalurile nu sunt însă o noutate absolută pentru religie.Reverendul alungat de Papa Ioan Paul al II-lea

Unul dintre primele scandaluri sexuale care au mânjit imaginea Bisericii Romano-Catolice l-a avut în centru pe reverendul Paul Stanley din Boston, statul american Massachusetts. Acuzat în repetate rânduri de abuzuri sexuale, Stanley a fost găsit vinovat de viol asupra unui băiat minor şi condamnat la 15 ani de închisoare. Drept urmare, Papa Ioan Paul al II-lea la repudiat din rândul clericilor.

Abuzuri sexuale în valoare de 660 de milioane de dolari

Los Angeles, 2005. Un grup de reclamanţi care s-au plâns că au fost abuzaţi sexual de membri ai clerului au căzut la înţelegere cu arhidioceza din LA contra unei sume-record de 660 de milioane de dolari. În Boston, Biserica a plătit 157 de milioane, iar în Portland, statul Oregon, s-a căzut la pace pentru 129 de milioane.

Reverendul impuber

Americanul Marjoe Gortner a devenit cel mai tânăr evanghelist hirotonisit din istorie. Se întâmpla în 1948, iar Gortner avea doar 4 ani. Micuţul împins în braţele religiei de tatăl său, la rândul lui preot, a făcut carieră până în 1971, când, într-un film documentar, a recunoscut că a fost un prefăcut.

Predicatorul care „a păcătuit”

„Am păcătuit!”, a strigat, cu faţa roşie şi inundată de lacrimi teleevanghelistul american Jimmy Swaggart. Foarte popular în SUA, Swaggart şi-a făcut mea culpa în 1988 în faţa unei audienţe de sute de milioane de oameni din toată lumea după ce a fost prins că a apelat la serviciile unei prostituate. Trei ani mai târziu, predicatorul a fost prins din nou în compania unei dame de consum.

Complotul împotriva lui Malcolm X

Elijah Muhammad a condus între 1934 şi 1975 organizaţia Naţiunea Islamului din care a făcut parte şi activistul pentru drepturi civile Malcolm X. Muhammad era o figură controversată, din cauza dogmei rasiste dar imaginea sa a suferit o lovitură drastică din pricina asasinării lui Malcolm X în 1965. Elijah Muhammad a fost acuzat că ar fi ordonat asasinatul din cauza rupturii care apăruse între el şi activistul X.

Secretul murdar al pastorului Ted Haggard

În 2006, prostituatul Mike Jones a dezvăluit că liderul Asociaţiei Creştinilor Evanghelici, pastorul Ted Haggard, i-a solicitat serviciile timp de trei ani. În plus, a afirmat Jones, Haggard obişnuia să cumpere şi să folosească amfetamine. Amantul lui Haggard a fpcut dezvăluirile sătul de ipocrizia pastorului care predica împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, dar întreţinea raporturi sexuale cu un bărbat.

Catolicismul european şi pedofilia

Nici Europa nu a fost străină de scandaluri în care au fost implicaţi reprezentanţi ai Bisericii. De exemplu, preotul paroh André Vanderlyn din arhidioceza Mechelen Brussels a recunoscut că a comis şapte violuri ale căror victime au fost minori între 1968 şi 1997. În Franţa preotul Henri Labras (dioceza Seine et marne) a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a violat în mod repetat un băiat între 1995 şi 1998, iar Francois Lefort, din arhidioceza Paris, a primit o condamnare la opt ani de detenţie pentru că a violat şase minori senegalezi.

Related posts

Leave a Comment