În România, hoţia este o virtute de netăgăduit. Dacă hoţul e neprins, e negustor cinstit. Dacă este prins, imediat, câţiva cretini organizează o demonstraţie de stradă, în care mii de oameni îşi exprimă solidaritatea cu cel pedepsit.Poate că Parlamentul ar trebui să voteze o modificare a Constituţiei, care să spună clar că în România este practicat cel mai cinstit comerţ: eu fur de la tine, tu furi de la mine.
Doar aşa ar fi în regulă marile manifestări de cretinism public, în care oamenii ies în stradă ca să îi susţină pe primarii condamnaţi că şi-au băgat mâna adânc în bugetul public. În Baia Mare, oamenii au venit azi în centrul oraşului direct de la liturghia de duminică, acolo unde învaţă porunca „Să nu furi!” ca să îşi manifeste ataşamentul de Cristian Anghel, condamnat pentru furtul a 400.000 de euro din bani publici. La fel s-a întâmplat şi la Râmnicu Vâlcea, unde oamenii au ieşit în stradă ca să manifeste pentru susţinerea primarului Mircea Gutău, ori la Craiova, unde Antonie Solomon a fost arestat preventiv pentru luare de mită. Cretinii care au ieşit în stradă ca să plângă după hoţi niciodată nu au protestat atunci când aceştia au furat banul public. Însă tot oamenii aceştia sunt primii care se plâng că ţara este prost condusă.