Evanghelia după Marcu: capitolele 15 şi 16Capitolul 15
– Iisus înaintea lui Pilat –
1. Când zorii au îndepărtat / Al nopţii văl întunecat,
Cei mai de seamă din preoţi, / Cu cărturarii şi cu toţi
Membrii Soborului, veniră, / Degrabă, şi se sfătuiră.
Iisus a fost, apoi, legat / Şi dat pe mâna lui Pilat.
2. Acesta, binevoitor, / “Eşti Rege al Iudeilor?” –
L-a întrebat. “Da, sunt!” – a spus, / Privindu-l ţintă-n ochi, Iisus.
3. De multe, fost-a acuzat, / De preoţi, dar n-a ripostat.
4. “I-auzi pe-aceşti oameni ce zic? / Tu nu ai, de răspuns, nimic?” –
L-a întrebat Pilat. Iisus, / Nici un cuvânt, însă, n-a spus,
5. Lăsându-l, astfel, pe Pilat, / Peste măsură de mirat.
– Hotărârea de moarte întărită –
6. Când Paştele se prăznuia, / Pilat, mereu, obişnuia,
A slobozi noroadelor, / Un condamnat, pe voia lor.
7. Atunci, zăcea în închisoare, / Un om, numit Baraba, care,
Într-o răscoală, a ucis / Pe cineva, fiind închis.
8. Gloata ceru, de la Pilat, / Ca să îi dea un condamnat,
Aşa cum datina era. / 9. “Pe cine vreţi a ‘libera?” –
A zis Pilat, către popor. / “Pe Regele Iudeilor?”
10. În acest fel, el a vorbit, / Ştiind cât e de pizmuit
Iisus, de către cărturari, / Bătrâni şi preoţii cei mari,
Şi că doar pizma i-a-ndemnat, / Pe a lui mână, de L-au dat.
11. Dar preoţii cei mai de seamă – / Care-ncepură să se teamă
Că ar putea fi scos Iisus, / Din temniţă – gloatei i-au spus
Să ceară-a fi eliberat / Baraba, de către Pilat.
12. “Acum, să-mi spuneţi, ce doriţi / Să-i fac, Celui ce Îl numiţi
Drept “Rege al Iudeilor”?” – / A zis Pilat, către popor.
13. Întreg norodul a răcnit: / “Vrem ca să fie răstignit!”
14. “Dar ce-a făcut?” – zise Pilat. / “Să-L răstigneşti!”– gloata-a strigat.
15. Voind a fi pe placul lor, / Pilat – marele dregător –
Dorinţa, le-a îndeplinit. / Baraba fost-a slobozit,
Şi-n timpu-acesta, pe Iisus, / Să-L bată cu nuiele-a pus,
‘Nainte de-a fi răstignit. / 16. Ostaşi-atunci, L-au îmbrâncit
În curtea marelui palat / 17. Şi-n purpură L-au îmbrăcat.
Au împletit şi o cunună, / De spini, pe cap, ca să I-o pună.
18. Apoi, toţi au strigat, râzând: / “Cu plecăciune!”, şi, pe rând
I-au zis: “Mărite Împărat, / Peste Iudei, înscăunat!”
19. În cap, c-o trestie-L loveau, / De câte ori îngenuncheau
În faţa Lui. Când, în sfârşit, / 20. Batjocurile-au isprăvit,
De purpură L-au dezbrăcat, / Cu haina Lui L-au îmbrăcat,
Iar când fu totul pregătit, / L-au dus să fie răstignit.
– Răstignirea –
21. Să ducă crucea lui Iisus, / Ostaşii, pe un om l-au pus.
Acesta, Simon, se numea / Şi în Cirena locuia.
El, doi feciori, a dobândit: / Pe Alexandru, la primit,
Întâiul, şi a fost urmat / De cel cari, Ruf, era chemat.
Convoiul a pornit la drum, / Iar Simon Îi ducea, acum,
Crucea, care L-a apăsat, / 22. Şi-ncet, pe coastă, a urcat.
Dealul acela se numea / “Golgota” şi se întindea
Aproape de Ierusalim, / Iar al său numele îl găsim
Al “Căpăţânii”-n tălmăcire. / 23. Pe dealu-acela, avem ştire
Că, lui Iisus, să bea, I-au dat – / Soldaţii – vin amestecat
Cu smirnă, însă, El n-a vrut – / Capul Şi-a-ntors şi n-a băut.
24. Pe cruce-apoi, L-au răstignit, / Şi hainele-I le-au împărţit,
Trăgând la sorţi, ca fiecare, / Să poată şti ce parte are.
25. La ceasu-al treilea, a fost dus, / Pe deal, de către-ostaşi, Iisus.
26. De-asupra crucii, un soldat, / O însemnare-a aşezat,
Pe care fost-a scrijelită / Vina ce Îi era găsită.
Norodul, cari pe deal s-a dus, / Putea citi scrisul: “Iisus,
Împărat al Iudeilor”. / 27. Pe dealul Căpăţânilor,
Lângă Iisus, au răstignit / Şi doi tâlhari. S-au potrivit,
Unul în dreapta lui Iisus, / Iar celălat, la stânga-I pus.
28. Astfel, Scriptura s-a-mplinit: / “În rând cu cel nelegiuit,
Cel ce era nevinovat, / Acuma, este aşezat”.
– Batjocurile trecătorilor –
29. Toţi trecătorii Îl priveau / Şi, batjocoritori, ziceau:
“Tu, care-ai zis că Templu-l strici / Şi în trei zile îl ridici,
30. Acum, ai face foarte bine, / Dacă Te-ai mântui pe Tine
Şi, de pe cruce-ai să pogori. / Haide! Sau, poate vrei să mori?!”
31. La fel, şi preoţii cei mari, / Cu-ai lor bătrâni şi cărturari,
Îşi băteau joc de El, zicând: / “Pe mulţi i-a mântuit, dar când,
Chiar El trebuie mântuit, / 32. Nu poate! Dacă S-a numit
“Hristos”, “Rege-al lui Israel”, / Coboare, şi vom crede-n El!”
Chiar şi tâlharii condamnaţi, / Atuncea, şi crucificaţi –
Deşi acelaăi chin răbdau – / Tot în batjocurăã-I vorbeau.
– Moartea lui Iisus –
33. De la ceasul al şaselea / Şi până la al nouălea,
Un văl de beznă s-a întins / Şi toată ţara a cuprins.
34. Când ceasu-al nouălea s-a dus, / Cu glas tare, strigş Iisus –
Menit să-nfrunte-ai vremii ani – / “O, Eloi! Lama Sabactani!”
Aceasta-nseamnă, tălmăcit, / “Doamne, de ce M-ai părăsit?”
35. Unii, din cei care stăteau, / Acolo şi, la El, priveau,
Au zis: “Dar asta, ce să fie?! / Sigur, îl strigă pe Ilie!”
36. Degrabă, cineva s-a dus / Şi un burete a adus,
Pe care-ntâi l-a înmuiat / Bine-n oţet. L-a ridicat –
Fiind într-o trestie pus – / Să poată bea, din el, Iisus.
37. Dar El n-a vrut, ci-a mai strigat / Odat’, şi-apoi, Duhul Şi-a dat.
38. Perdeaua-n Templu aşezată, / În două fost-a sfâşiată.
39. Sutaşul care L-a păzit, / A spus, văzând că a murit:
“A fost, precum a zis mereu: / A fost, Fiul lui Dumnezeu.”
40. Multe femei, pe deal, erau – / Mai la oparte – şi priveau
La cele ce s-au întâmplat. / Printre acelea, s-au aflat:
Maria – ea se mai numea / Şi Magdalina; o-nsoţea
Maria – a lui Iacov mamă, / Şi a lui Iose; fără teamă,
De ele, s-a alăturat / Şi Salome. Ele-au plecat,
41. Din Galileea, cu Iisus. / Şi din Ierusalim s-au dus,
Multe femei, să-L însoţească / Şi, ne-ncetat, să Îi slujească.
– Îngroparea lui Iisus –
42. Când înserarea s-a lăsat – / Fiind ‘nainte de Sabat –
43. Un om, acolo, a sosit. / Acela, Iosif, s-a numit,
Şi locuia-n Arimateea. / El ocupa, în vremea ceea,
Locul de sfetnic, în Sobor. / Omul acela, răbdător,
Pe lume, aştepta să vie, / A Domnului Împărăţie.
Deci Iosif, la Pilat, s-a dus, / Să ceară trupul lui Iisus.
44. Pilat s-a minunat, aflând / Că a murit, aşa curând.
Ne-ncrezător, el l-a chemat / Pe-al său sutaş şi-a întrebat,
Dacă Iisus, chiar, a murit. / 45. Sutaşul i-a istorisit
Tot ceea ce s-a întâmplat. / Fiind, astfel, încredinţat
De moartea Lui, a poruncit, / Lui Iosif, a-i fi dăruit
Trupul. Acesta L-a luat, / 46. De pe-a Lui cruce; L-a-nfăşat
Cu in, din pânză nepătată – / Nouă, atuncea cumpărată –
Punându-L într-o grotă-adâncă – / Într-un mormânt săpat în stâncă.
O piatră mare-a prăvălit, / Drept uşă, Celui adormit.
47. Maria Magdalina sta / Şi-n jur, atentă, se uita,
Fiind cu cealaltă Marie – / Mama lui Iose – ca să ştie
Unde-L va duce pe Isus / Şi, în ce loc, El va fi pus.
Capitolul 16
– Învierea lui Iisus –
1. Când s-a sfârşit acel Sabat, / Femeile au cumpărat
Miresme, iar apoi, s-au dus, / Să ungă trupul Lui Iisus.
Alăturea de Magdalina, / Către mormânt, suiau colina –
În pas uşor şi fără teamă – / Maria – a lui Iose mamă –
Cu Salome, mână în mână. / 2. În prima zi din săptămână,
Când soarele a răsărit, / Către mormânt, ele-au pornit.
3. Neliniştite, se simţeau / Şi, tot mereu, se întrebau:
“Cum vom putea? Cine-i în stare, / Să-mpingă piatra ceea mare,
De pe mormânt?” Când au ajuns / 4. Şi-n cimitir, ele-au pătruns,
Văzură piatra folosită / Drept uşă, că e prăvălită.
5. Îndată, în mormânt intrară / Şi cu privirea-l cercetară.
Au tesărit, când au văzut / Un tinerel, ce-a apărut
La dreapta lor, înveşmântat / În haine albe. S-au speriat
Femeile, când l-au zărit, / 6. Dar vorba lui, le-a liniştit:
“Vă rog, să nu vă-nspăimântaţi! / Eu ştiu că voi Îl căutaţi
Pe Cel ce fost-a răstignit. / Însă, degeaba aţi venit.
Iisus, din morţi, a înviat / Aşa precum v-a înştiinţat!
Veniţi acum, ca să vedeţi / 7. Unde-a zăcut! Vestea duceţi,
Lui Petru şi-ucenicilor, / Că înviat-a Domnul lor.
În Galileea, veţi putea, / Curând, cu toţii, a-L vedea.”
8. Ele, afară, au ieşit, / Şi-nspământate, au fugit.
N-au spus, la nimeni, ce-au văzut, / La cimitir, căci s-au temut.
– Arătările lui Iisus după înviere –
9. După ce Paştele-a trecut, / Când săptămâna a-nceput,
Iisus, din morţi, a înviat / Şi, mai întâi, S-a arătat
Celei pe care-o vindecase, / Când şapte draci, din ea, El scoase;
Maria Magdalina fuse, / Femeia care Îl văzuse
Prima, după ce a-nviat. / 10. Ea a fugit şi a-nştiinţat
Pe ucenici; ei Îl plângeau, / Pe Domnul, şi se tânguiau.
11. Că El e viu, nu au crezut, / Nici că Maria L-a văzut.
12. Apoi, Iisus S-a arătat / La doi discipoli ce-au plecat,
Cu treburi, undeva la ţară. / Pe drumul lor, în fapt de seară,
Li S-a înfăţişat Iisus. / 13. Aceştia, bucuroşi, au spus
Şi celorlalţi, că L-au văzut – / Dar nici pe ei, nu i-au crezut.
14. Iisus se-ntoarse înapoi, / La toţi cei unsprezece-apoi,
Şi astfel, li S-a arătat, / Să creadă că a înviat.
În casa lor, când a venit, / Pe ucenici, El i-a găsit,
În jurul mesei, adunaţi. / Atuncea, ei au fost mustraţi
Pentru-a lor inimã-mpietrită, / Şi necredinţa dovedită,
Mereu, când veşti au căpătat – / Prin martori – că a înviat.
– Trimiterea celor unsprezece –
15. Apoi, le-a zis: “O să porniţi, / Ca Evanghelia s-o vestiţi.
O veţi purta din gură-n gură, / S-o afle orişice făptură.
16. Cel care crede, se botează / Şi-n felu-acesta, se salvează –
Căci o să fie mântuit – / Iar cine nu, e osândit!
17. Iată ce semne-i însoţesc / Pe toţi acei ce dovedesc
Credinţă: în Numele Meu, / Ei au să poată, tot mereu,
Să scoată draci; mai pot apoi, / Ca să vorbească în limbi noi;
18. Pot, şerpi, în mână, ca să ia; / Ceva de moarte, de vor bea,
Nu au să fie vătămaţi; / Bolnavii fi-vor vindecaţi,
Când, aceşti ucenici ai Mei, / Vor pune, mâna, peste ei.”
19. Domnul Iisus, când a sfârşit, / Cu ucenicii, de vorbit,
Uşor, la cer, S-a înălţat / Şi locul şi l-a reluat,
Şezând la dreapta Domnului. / 20. Cât despre ucenicii Lui,
Aceştia-n lume au pornit / Şi-apoi, au propovăduit,
Aşa cum i-a-nvăţat Iisus. / În orice loc, paşii i-au dus,
Le sta alături Dumnezeu, / Care, prin ei, lucra mereu.
Cu semne, El Şi-a însoţit / Cuvântul, şi L-a întărit,
Ca noi să Îl avem, din plin, / În vecii vecilor. Amin.
