Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a remarcat recent pe pagina sa oficială de facebook o serie de vești bune din lumea sportului moldovean.
Astfel, biatlonista Alina Stremous, care evoluează sub drapelul Moldovei din anul 2020, a câștigat medalia de aur în cursa de urmărire a Campionatului European la Biatlon. Judocanul Denis Vieru și-a adjudecat medalia de aur la turneul Grand Prix Portugal 2022, la categoria seniori (66 kg). În aceeași categorie, Radu Izvoreanu s-a clasat pe locul 7, iar Petru Pelivan (73 kg) – pe locul 5. Și dansatorii Gabriele Goffredo și Anna Matus, care reprezintă Republica Moldova, au câștigat medalia de aur la categoria „adulți”, secțiunea dansuri latino, la Turneul de calificare continentală pentru Jocurile Mondiale 2022 din Spania. Maia Sandu a ținut să le mulțumească performerilor sportivi și pe această cale, pentru emoțiile pozitive și pentru faptul că drapelul țării Moldovei apare la prestigioase competiții sportive din lume.
(foto: facebook.com/maia.sandu)