Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a organizat marți, 5 octombrie 2021, în Cheile Turzii, Ziua Porților Deschise.
Desfășurat cu prilejul Zilei Internaționale a Educației, evenimentul s-a dovedit a fi un real succes, zeci de copii bucurându-se de activitățile ce au avut loc în aer liber, în defileu.
Participanților le-au fost oferite informații atât despre regulile de conduită montană, de comportare într-o arie protejată, cât și despre geneza defileului Cheilor Turzii.
De asemenea, sub îndrumarea a patru salvatori montani, elevii au practicat escalada pe stâncă și au utilizat sistemele de scripeți.
Scopul Salvamont Cluj a fost, astfel, de a sărbători în mod activ și util Ziua Educației și de a-i apropia pe tineri de sport și natură și, în acest fel, de o viață sănătoasă.