A fost livrată cea de-a cincea tranșă de vaccin anti-COVID-19

Cea de-a cincea tranşă de vaccin anti-COVID-19 Pfizer BioNTec a fost livrată, în România, luni, 18.01.2021.

Cele 87.750 de doze au ajuns, inițial, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, de unde, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, se va transporta către centrele de stocare, în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

În centrele de vaccinare vor fi utilizate atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, precizează sursa citată.

La Cluj, în cea de-a cincea tranșă, au fot livrate 9.360 doze de vaccin, restul dozelor fiind împărțite, la nivel național, după cum urmează:

  • Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti – 33.930;
  • Centrul Regional de Distribuţie Braşov – 11.700;
  • Centrul Regional de Distribuţie Cluj – 9.360;
  • Centrul Regional de Distribuţie Constanţa – 8.190;
  • Centrul Regional de Distribuţie Craiova – 7.020;
  • Centrul Regional de Distribuţie Iaşi – 10.530;
  • Centrul Regional de Distribuţie Timişoara – 7.020 doze.

 

 

 

Related posts

Leave a Comment