„Toate pensiile speciale vor fi recalculate în cinci luni de la aplicarea legii”

Pensiile speciale vor fi recalculate până la jumătatea anului viitor. Este promisiunea premierului Emil Boc, care a declarat că, în cinci luni de la aplicarea Legii pensiilor, adică ianuarie 2011, pensiile de lux vor fi revizuite.”Pensiile speciale vor fi recalculate conform principilui contributivităţii, fără nicio excepţie. Se vor recalcula conform principiului contributivităţii având în vedere, însă, că statul a contribuit pentru ei un important număr de ani şi fiecare, în funcţie de contribuţia pe care a avut-o, va primi pensia aferentă. În termen de cinci luni de la intrarea în vigoare a pensiilor se vor recalcula pensiile speciale”, a spus Emil Boc.
Printre categoriile afectate de modificările din Legea pensiilor se numără magistraţii, parlamentarii, poliţiştii sau militarii. Formula de recalculare nu a fost încă stabilită.
Pensiile speciale nu sunt singurele care urmează a fi reanalizate.
Proictul Legii unice a pensiilor descurajează pensionările pe caz de boală sau cele anticipate parţial. În cazul pensionărilor anticipate, penalităţile vor fi mult mai mari.
Sindicatele au declarat că nu sunt de acord cu egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani, aşa cum este stipulat în legea unică, dar nici cu majorarea pensiilor care ar urma să se facă în raport cu rata inflaţiei. În prezent, punctul de pensie se raportează la salariul mediu brut. După ce va fi analizat în şedinţa de guvern, proiectul Legii unice a pensiilor va fi trimis în Parlament, unde sindicatele vor să depună amendamente.

Related posts

Leave a Comment