Gheorghe Wassilko de Serecki provenea dintr-una dintre cele mai vechi familii aristocratice din Bucovina. Pe linie paternă, strămoșii săi au fost menționați printre boierii Moldovei pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Familia sa a fost primită în nobilimea poloneză pe vremea regelui Ioan Sobieski.
Din 1788, împăratul Iosif al II-lea a început să ofere titlul de cavaler membrilor familiei, astfel că în 1855, tatăl lui Gheorghe Wassilko de Serecki a primit titlul de baron. Mama marelui patriot era Ecaterina de Flondor, reprezentanta unei alte familii nobiliare importante.
Gheorghe Wassilko de Serecki a fost educat de profesori aduși în castelul familiei sale, din Berhomet pe Siret, din apropierea Cernăuțiului. Apoi, el a fost educat în Gimnaziul de Stat din Cernăuți și la Academia Tereziană din Viena. A studiat apoi la facultățile de Drept și de Economie din Viena și din Cernăuți.
În studenție, Gheorghe Wassilko de Serecki a activat în societatea Danubiana. A fost remarcat de principele de coroană Rudolf al Austriei. Din 1885, Gheorghe Wassilko de Serecki a început să activeze politic în cadrul unui grup de tineri cu vederi liberale, din care mai făceau parte prietenii săi, George Popovici și Constantin Isopescul, precum și vărul său, Iancu de Flondor.
Din 1892, acești tineri au ajuns la un acord cu conservatorii din Bucovina, pentru a reprezenta împreună interesele naționale ale românilor. Noul club politic a primit numele de Concordia.
Citește tot articolul pe RFI.ro.
[…] Pagina de istorie: Despre povestea uitată a mareșalului Bucovinei […]