
„De simbolistica violetului se leagă de la culori ale chakrelor la diverse exerciţii spirituale care au în general ca scop purificarea conştiinţei, înţelegerea realităţii dincolo de aparenţe”, este de părere astrologul Camelia Pătrăşcanu. În timp ce Oreste scoate în evidenţă şi latura terapeutică: „flacăra violetă este un sistem de meditaţie interactiv care pune accentul pe dezvoltarea personală şi are un puternic caracter terapeutic”.
Lector univ. dr. Ovidiu Brazdău, specialist în psihologie transpersonală spune la rândul său: „Este o teorie pe care au preluat-o foarte mulţi în Occident din Orient fiindcă acolo toate energiile au o culoare corespondentă unei chakre. Ashna-Chakra, chakre şi energii care sunt în general foarte rafinate, de-aici violetul”.
Cu siguranţă de când s-au cristalizat sistemele sociale, împăraţii, regii, conducătorii, dictatorii, preşedinţii sistemelor mai libere, toţi beneficiază de o paletă mult mai largă de consiliere. Nici politicienii români nu se dau în lături de la metodele parapsihologice.
„Sunt absolut convins că în afară de Gigi Becali şi cred de Corneliu Vadim Tudor toţi politicienii din România beneficiază de acest tip de consultanţă”, crede Oreste.
Politicienii apelează fie la bioenergoterapeuţi pentru vindecare, fie la oameni cu capacităţi extrasensibile pentru a înţelege anumite probleme şi sunt de asemenea preocupaţi de protecţie energetică.
„Am observat cel puţin două, unii sunt foarte preocupaţi să-şi agreseze adversarul şi alţii sunt foarte preocupaţi să-şi apere clientul, eu cred că în confruntarea finală dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu, Traian Băsescu s-a apărat”, a afirmat Oreste.
Printre personalităţile despre care se spune că ar fi apelat la astfel de metode se numără Barack Obama, Francois Mitterand Sau J.F. Kennedy.
„François Mitterrand care era socialist a avut consilierul lui psihic aşa ca să vă dau un exemplu. Barack Obama imediat după ce a câştigat alegerile a fost şi el trecut prin ciurul presei republicane acuzându-l că ar fi avut în stafful electoral un consilier în programare neurolingvistică”, a declarat Oreste.
Viitorul se anunţă dinamic în plan politic, cel puţin asta arată astrele pentru 2010: „suntem ca piloţii de F1 care întâi îşi leagă centura de siguranţă, se asigură că s-au aşezat foarte bine în scaun pentru că urmează o cursă frumoasă zic eu şi extrem de incitantă pentru românia şi pentru întregul popor. Anul 2010 ne ajută să ne verificăm elementele de siguranţă, să mai schimbăm ce avem de schimbat, să ne adaptăm din mers, să fim isteţi, prezenţi, vigilenţi, să nu ne rezumăm numai la ce vedem şi ce putem atinge şi pipăi, să fim interesaţi şi de un alt plan al realităţii care chiar dacă nu este la fel de palpabil este la fel de viu şi de important”, a declarat Camelia Pătrăşcanu.
E greu de spus ce zodie i s-ar potrivi unui preşedinte, dar românii preferă marţienii: “Se pare că România iubeşte sau favorizează liderii născuţi în semne de apă, este vorba de peşti, raci şi scorpioni. Preşedintele nostru este scorpion, are ascendent un element important, are planeta Marte astfel încât se poate spune că semnele de apă, semnele marţiene, planeta Marte este foarte importantă. Se pare că România îşi cere un marţian în acest moment, dar şi în viitor prin aspectele astrale care-i traversează cerul”, a afirmat astrologul.