Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării militare. Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor într-o tabără militară unică la Floreşti, în primăvara şi vara anului 1859. Armata unificată avea datoria să apere autonomia ţării împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.
În domeniul politicii externe se înregistrau succese importante. Deşi în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman, Principatele Unite duceau tot mai mult o politică externă proprie. În anul 1860 se înfiinţează prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi se încheie convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.
(Foto: Nicolae Golescu)
Toate acestea s-au petrecut de mult, de tot… Patriotismul a devenit o vorbă goală, iar istoria o simplă materie menită să umple programa şcolară. Mulţi dintre tinerii de azi nici măcar nu au auzit de postulatul lui Bălcescu, potrivit căruia “Istoria este cea dintâi carete a unui neam”. Hegel scria că “Popoarele sunt ceea ce sunt înfăptuirile lor” adică religia, constituţia şi politica, sistemul juridic, moravurile, ştiinţa, arta, limba, teritoriul, întâmplările şi acţiunile sale, adică tocmai ceea ce dă caracterul de particularitatea a unei comunităţi. Cei „mici”, împovăraţi de vicisituidinile traiului zilnic, nu se mai gândesc la aşa ceva. Din păcate, nici “cei mari”, în elanul lor “reformator”, nu sesizează pericolul pierderii identităţii naţionale.
