Komoder isi extinde reteaua de showroom-uri si anunta afaceri de peste 4 milioane de euro in 2019

Komoder, liderul pieţei de fotolii de masaj din România, a inaugurat două noi showroom-uri în primul trimestru al acestui an, dar îşi va continua extinderea reţelei în ţară şi peste hotare. În prezent, reţeaua Komoder numără şase showroom-uri, din care patru în ţară şi două în străinătate. Ultimele două au fost inaugurate în Cluj şi Timişoara, în care compania a investit peste 90.000 de euro, bani care au mers către amenajarea spaţiilor.

Noul showroom din Cluj se află în centrul comercial Iulius Mall şi acoperă o suprafaţă de 30 mp, iar din luna mai, showroom-ul va fi extins pe o suprafaţă de 80 mp.

 

„La Cluj am creat un proiect deosebit în cel mai important centru comercial din oraş. Clujenii pot testa 12 ore pe zi cele mai eficiente fotolii de masaj. Angajaţii Komoder oferă consultanţă clienţilor interesaţi să testeze produsele noastre: fotolii de masaj şi aparate de masaj.

 

Din data de 20 mai, noua locaţie Komoder va fi la intrarea principală din Iulius Mall, unde clujenii vor putea testa gratuit un număr de 12 fotolii cu masaj”, declară Adrian Rus, fondatorul Komoder.

 

În Timişoara, noul showroom se află în centrul comercial Shopping City şi acoperă o suprafaţă de 30 mp. În acest loc, clienţii pot testa toată gama de fotolii cu masaj Komoder, dar şi aparate de masaj.

 

„Am creat o atmosferă plăcută în care timişorenii se pot relaxa în fotoliile noastre de masaj, iar angajaţii Komoder sunt tot timpul disponibili, dacă au nevoie de informaţii sau de demonstraţii. Am pus la dispoziţia clienţilor şase fotolii de masaj şi patru aparate de reflexoterapie.”

 

Komoder va deschide un showroom în Olanda şi vrea afaceri de peste 4 milioane de euro

 

Komoder va continua în acest an strategia de extindere a reţelei prin dezvoltarea celor două locaţii pe care le are în Bucureşti şi Iaşi, iar în a doua parte a acestui an, va inaugura un nou showroom în afara ţării.

 

„Suntem în curs de dezvoltare cu locaţiile din Bucureşti şi Iaşi. De asemenea, în toamna acestui an vom inaugura un nou showroom în Eindhoven, Olanda. Acesta este un proiect la care lucrăm de la începutul anului.

 

Strategia de extindere vine ca urmare a solicitărilor primite din partea clienţilor noştri şi a potenţialilor cumpărători care îşi doresc să testeze fotoliile de masaj înainte de a lua decizia de cumpărare. Ne dorim să le oferim o experienţă memorabilă, iar pentru noi contează foarte mult aceste locaţii, deoarece livrăm nu doar un produs, ci un serviciu complet. Ne motivează cifrele şi interesul crescut pentru produsele noastre. Ne propunem să creştem vizibilitatea acestui tip de produs, deoarece clienţii noştri sunt impresionaţi de beneficiile unui fotoliu de masaj”, a mai declarat Adrian Rus.

 

Pentru acest an, compania clujeană anticipează o creştere de 25% a vânzărilor faţă de 2017, obiectivul companiei fiind de a livra peste 4.000 de fotolii de masaj. În condiţiile extinderii reţelei de magazine, dar şi a creşterii vânzărilor, compania estimează o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro în 2019.

Related posts

Leave a Comment