În data de 5 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea predase puterea duşmanului său implacabil, generalul Ion Antonescu, pe care îl numise prim-ministru, cu speranţa că acest militar de carieră va reuşi să oprească ascensiunea fasciştilor din Mişcarea Legionară.
Însă Ion Antonescu devenise aliatul acestei mişcări extremiste, iar în 6 septembrie Regele Carol al II-lea era silit să semneze un act prin care renunţa la Tron. Carol al II-lea a evitat să folosească cuvântul abdicare, semn că dorea să întoarcă la conducerea ţării de îndată ce împrejurările ar fi permis acest lucru.
La ora 06.10, potrivit jurnalului său, Carol al II-lea a semnat un manifest în care menţiona: ”Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur, trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei”.
La ora 09.30, Carol al II-lea a coborât în Sala Tronului şi şi-a luat la revedere de la colaboratorii săi. Le-a strâns mâinile tuturor, dar nu a putut, de emoţie, să rostească vreun cuvânt. La ora 10.00, tot în Sala Tronului, Mihai I a depus jurământul de Rege. Pentru că Parlamentul fusese dizolvat de tatăl său, jurământul a fost rostit în faţa prim-ministrului, generalul Ion Antonescu, a patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu, şi a preşedintelui Curţii de Casaţie, Dimitrie Lupu.
În 1927, la începutul primei domnii a lui Mihai I, pentru că era minor, jurământul fusese depus de membrii Regenţei în faţa Parlamentului. În 1940, jurământul depus de Mihai I era unul sumar: ”Jur credinţă Naţiunii Române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile Statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa Statului şi integritatea teritoriului României. Aşa să-Mi ajute Dumnezeu!”.
