Concret, la Museu do Traje (Muzeul Costumului Tradiţional) din Viana do Castelo se va deschide în data de 19 mai 2018, la ora 18.00, o expoziţie curatoriată de colecţionarul Sebastian Paic, împreună cu restauratorul Laura Trosan de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
”Intitulată „100 de ani de costum românesc. 1918-2018”, expoziţia este o panoramă asupra diversităţii costumului românesc de sărbătoare din ariile etnografice majore constituite în spaţiile locuite de români, fie ei aflaţi în graniţele de azi ale ţării, fie în Basarabia, Bucovina de nord sau în Balcani. Cele 30 de ansambluri de costum sunt însoţite de obiecte de uz curent din gospodăria ţărănească tradiţională, cu valoare etnografică şi antropologică, şi de panouri cu informaţii despre alcătuirea şi terminologia costumului românesc, despre istoria şi răspândirea acestuia, despre tehnicile de realizare precum şi despre originea simbolurilor prezente pe el şi semnificaţia lor.
Expoziţia este organizată de ICR Lisabona în partenerit cu Museu do Traje din Viana do Castelo, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj şi colecţionarul Sebastian Paic şi va fi deschisă până pe 31 august 2018.
Museu do Traje (Muzeul Costumului) din Viana do Castelo a fost creat în 1997, asumându-şi misiunea de a studia şi populariza identitatea şi moştenirea etnografică a costumului popular tradiţional din regiunea din jurul oraşului Viana do Castelo. Muzeul este membru al Reţelei Portugheze a Muzeelor din 2004, integrând un centru de cercetare etnografică, fapt care îi conferă o mare responsabilitate în studiul, conservarea şi popularizarea bunurilor culturale”, spun organizatorii expoziţiei.