„De câteva zile se pot vedea pe străzile Clujului aninate de fiecare felinar, elegante coşuleţe din împletitură de sârmă azurie. E o adevărată desfătare să priveşti coşuleţele pentru gunoiu goale şi străzile pline de toate murdăriile. Căci nu ştim ce s-a petrecut în mintea consilierilor comunali când li s-a răsărit ideea de a înzestra oraşul cu acest sistem civilizat de a menţine curăţenia străzilor; dar este neîndoios că începutul nu de la coşuleţe pentru rămăşiţe trebuia făcut.
Inovaţia primăriei ne reaminteşte povestea chelului, care nu mai doria decât o tichie de mărgăritar pentru preţioasa-i tidvă ravagiată. Oraşul acesta lipsit de pieţe de alimente curate şi modern amenajate, lipsit de apă şi de lumină suficientă, lipsit de closete publice, cu străzile năpădite de tină şi praf, cu parcurile publice devastate, cu un serviciu de gunoire mai mult decât primitiv, coşuleţe pentru rămăşiţe îi trebuia? Nu s-a gândit oare onoratul nostru consiliu comunal că este ridicol, grotesc de ridicol şi negospodăresc, să cheltuiască atâta amar de bani pentru o investiţie care este un lux când trebuinţele elementare de igienă publică nu sunt îndeplinite? Nu s-a gândit oare că psihologiceşte publicul e îndemnat să prefere murdăria permanentă a străzilor, pentru aruncarea rămăşiţelor, decât să folosească elegantele coşuleţe de sârmă azurie, care stau în contrast puternic cu deplorabila stare de lucruri încunjurătoare?
Ni se spune că înzestrarea oraşului cu aceste coşuleţe pentru rămăşiţe a costat bani grei. Consiliul comunal s-a lăsat greu convins de utilitatea acestei inovaţii şi ştim ce înseamnă aceasta, mai ales când pentru furnitură nu s-a făcut licitaţia publică prescrisă de legi.
Şi câte nu s-ar fi putut cârpi, din lipsurile gospodăriei comunale, cu aceşti bani! Pentru amplificarea uzinei electrice primăria n-are bani şi ne impune ilegal la un spor de 66%; dar găseşte bani pentru inutile coşuleţi de gunoiu. Pentru majorarea presiunei apei, de stau etajele pline de putoarea ordurilor, primăria n-are bani; dar pentru coşuleţe a avut. Pentru amenajarea pieţelor cu bănci şi tarabe de alimente, de ţi-e scârbă să cumperi ceva din piaţă, primăria n-are bani; dar are pentru vizite inutile la Viena şi coşuleţe de gunoiu. Pentru curăţirea zilnică a străzilor, pentru repararea pavajului şi pentru intensificarea ridicărei gunoaielor, primăria n-are bani, dar are pentru fleacuri de lux.
Faptul ni se pare foarte curios. Atâtea lucruri de imperioasă trebuinţă publică sunt neglijate cu o condamnabilă nepăsare, iar pentru inutilităţi se fac comenzi urgente, fără licitaţie publică. Spre exemplu, motorul Diesel, care trebuia uzinei electrice, spre a se preîntâmpina nevoile de curent ale publicului în iarna ce vine, s-au ţinut actele trei luni în cartoanele primăriei, ajungându-se să se hotărască termen de licitaţie tocmai când motorul adus în ţară n-ar mai fi putut folosi la nimic. Dar coşuleţele cu pricina s-au comandat şi executat imediat, parcă cine ştie ce mare grabă era cu ele.
E la conducerea acestui oraş o racilă grea, care stă de-a curmezişul oricărui act gospodărie, dar care înlesneşte anumite acţiuni de risipă, folositoare numai pentru câţiva. Datoria este a celor în drept să o vindece cât mai e vreme, noi ne facem datoria de a o semnala, fără ură, şi fără alt gând decât acela că oraşul acesta ar avea dreptul la mai multă solicitudine din partea conducătorilor”. [„Ardealul economic politic social”, Anul I, nr.14, Cluj, 6 septembrie 1925].
