Convoiul ONU ce era format din 31 de camioane urma să ofere ajutor de bază pentru 78 de mii de persoane, în momentul în care 18 vehicule au fost vizate de atacuri.
„În acest moment, operaţiunile umanitare sunt suspendate, timp în care vom evalua şi analiza situaţia la faţa locului”, declară un purtător de cuvânt al ONU. Oficialii Organizaţiei s-au declarat „indignaţi” de acest incident.
Statele Unite şi Rusia au anunţat în cursul nopţii de 9 spre 10 septembrie un acord în privinţa Siriei, ce prevedea o încetarea a focului începând de lunea trecută.
Citiţi mai mult AICI