Aproximativ 100 de mineri, angajați ai Salinei Dej, s-au blocat în subteran. Oamenii spun că au recurs la această formă de protest din cauza faptului că a scăzut fondul de salarii al Salinei, în ciuda faptului că și-au îndeplinit indicatorii de performanță. Ei spun că vor continua protestul până când vor semna un acord cu conducerea companiei naționale care administrează minele de sare.Minerii blocați în subteran au mâncare și apă, iar protestului lor li s-au alăturat și alți colegi, care au rămas la suprafață. La fața locului a sosit și prefectul din Cluj, Gheorghe Vușcan, care a declarat că în fața salinei se află câteva zeci de camioane, care așteaptă marfă. El a mai declarat că a discutat cu directorul Societății Naționale a Sării, Alexandru Duca, care se află în drum spre Dej, unde va discuta cu protestatarii.
Related posts
-
Între epuizarea extremă a părinților singuri și traumele care distrug viitorul unui copil
Un videoclip filmat recent pe o stradă din Constanța a provocat un val uriaș de indignare... -
SportinCluj: A decedat Gabi Mureșan, mijlocașul de fier al CFR Cluj
Unul dintre cei mai apreciați mijlocași defensivi din istoria CFR Cluj, Gabi Mureșan, s-a stins prematur... -
De ce universitățile clujene continuă să fie magnet pentru studenții străini
Universitățile clujene se așteaptă la o concurență mare pentru locurile alocate studenților străini, în special la...
