Stare de urgență în Crimeea, după întreruperea totală a energiei electrice primite din Ucraina. Stâlpi de electricitate conectaţi la reţeaua din Ucraina au fost vizaţi de explozii, ceea ce a întrerupt alimentarea cu energie electrică pentru aproape două milioane de locuitori, relatează Reuters în pagina online.Ministerul rus al Energiei a acuzat că exploziile ar fi fost provocate de naţionaliştii ucraineni. Aceeași sursă a adăugat că imediat a fost decretată starea de urgenţă şi că a fost pornită alimentarea de la generatoare, pentru nevoile critice, potrivit RFI România.
În urma întreruperii curentului electric primit din Ucraina, „generatoarele republicii Crimeea au fost puse în funcțiune. La ora 01.20, orașele Simferopol, Ialta și Sakî erau parțial conectate”, a informat Ministerul pentru Situații de Urgență.
Potrivit agenției ruse de presă TASS, electricitatea furnizată de Ucraina alimentează în mod normal Peninsula Crimeea prin patru linii de înaltă tensiune. Două dintre aceste linii au fost sabotate în cursul nopții de joi spre vineri, potrivit agenției de presă ucrainene UNIAN.
Compania energetică de stat ucraineană, Ukrenergo, a publicat fotografii ale unui pilon electric doborât și altuia avariat. Potrivit acesteia, natura pagubelor amintește de un act de sabotaj, posibil cu „folosirea de dispozitive explozive”.
Celelalte două linii de înaltă tensiune par să fi fost și ele scoase din funcțiune de o explozie în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.
„Pilonii tocmai au fost distruși!!!”, a scris pe Facebook în primele ore ale zilei de duminică un oficial din Ministerul ucrainean de Interne, Ilia Kiva.
Peninsula Crimeea a fost anexată de Federația Rusă în martie 2014, dar zona depinde încă energetic de Ucraina.