Celebrul antrenor de baschet Dragan Petricevic a hotărât să se întoarcă la Cluj, acolo unde a câştigat titlul naţional în 1996, potrivit SportInCluj.ro.De data aceasta, însă, tehnicianul bosniac a ales să pregătească tocmai echipa de baschet feminin a Universităţii Cluj, cea care a trecut printr-un amplu proces de „modernizare” la începutul acestui sezon. Alături de Miljan Medvedj, cel care a ales să dea o mână de ajutor în noul proiect al lui Liviu Alexa de la echipa de baschet clujeană, Petricevic va încerca să aducă un nou trofeu pe malul Someşului.
„Mă bucur şi sunt onorat că în următorii trei ani şi jumătate voi fi antrenorul unui club care are cea mai titrată echipă din istoria baschetului feminin românesc. Sunt conştient că este o decizie care va surprinde multă lume, atât în ţară, cât şi în străinătate, dar sunt ferm convins că este una bună şi inspirat”, a declarat Petricevic, pentru ziardecluj.ro.
Antrenorul în vârstă de 46 de ani şi-a dat demisia, în urmă cu o săptămână, de la echipa de baschet masculin BC Timişoara, club care se confruntă cu probleme financiare. După trei meciuri disputate până acum în Liga Naţională, “U” Cluj a a bifat două victorii şi o înfrângere.