Sute de copii cu dizabilități dentare grave, inclusiv cu malformații, vor putea fi operați de acum înainte la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj. Până acum, astfel de operații nu erau posibile, deoarece din dotarea clinicii lipsea un aparat de anestezie care să permită efectuarea unor intervenții chirurgicale complexe și dificile. Clinica clujeană a primit însă un astfel de aparat, cu ajutorul unei donații oferite de cluburi Rotary din Statele Unite ale Americii, Belgia și România. Donatorii au pus o condiție: vreme de cinci ani, aparatul să fie folosit o zi pe săptămână pentru operarea copiilor care provin din familii care nu își permit să suporte costul unei astfel de intervenții medicale.Cel mai performant aparat de anestezie utilizat în medicina dentară pentru copii a intrat în dotarea Clinicii Universitare de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj. Acest aparat va permite în următorii cinci ani operarea a 500 de copii cu malformații din naștere. Aceste operații vor avea loc în fiecare zi de vinery, când vor fi tratați copiii ai căror părinți nu își permit să plătească o operație stomatologică normală, spune medicul Călin Lazăr.
Aparatul a fost donat de mai multe cluburi Rotary, de pe ambele maluri ale Atlanticului, din Oklahoma City și din Kortrijk – Groeninghe, spune șeful rețelei de cluburi Rotary din România și din Republica Moldova, Daniel Tănase.
Valoarea donației este de 50.000 de dolari americani. Aparatul face posibile intervenții chirurgicale care nu puteau fi realizate în nici un cabinet stomatologic din regiune.