
Locuitorii din zona Maramureşului păstrează cu sfinţenie datiniile şi obiceiurile vechi. Unul dintre cele mai cunoscute este cel al surcelei. Cel mai matinal membru al familiei, trebuie să adune toate surcelele de pe lângă tăietorul de lemne şi să le împartă celorlalţi membrii ai familiei, împreună cu tradiţionala urare: “Bună dimineaţa lui Ajun!”În casele în care sunt fete de măritat sau baieţi de însurătoare, obiceiul spune că acestora trebuie să li se ureze şi noroc la măritat, respectiv însurat în momentul când li se oferă surceauaTot conform tradiţiei locului, în dimineata de Craciun, fiecare gospodină trebuie să adune din poiată un şomoiog de paie (mănunchi de paie cu care se spală sau se şterge un obiect, cu care se aprinde focul) pe care să-l pună pe lada de zestre. Femeia trebuie să se aşeze peste el, pentru ca cloşca să stea pe ouă, iar noul an să aducă belşug în acea casă. De asemenea, doamnele şi domnişoarele din zona Oaşului nu ating acul în Ajunul Crăciunului şi nu înţeapă nimic, pentru că, spune tradiţia, la vară insectele se vor răzbuna pe fructele din ogradă dacă ele vor face acest lucru: le vor înţepa, iar acestea se vor strica.
Înainte de a servi bogata masă de sărbători, gazda o înconjoară de trei ori mesenii să fie sănătoşi şi pentru ca noul an să aibă rod bogat.