Cum a ajuns fostul PDL să domine noul PNL la Cluj. Emil Boc are votul de aur

Noul PNL și-a stabilit conducerea, formată din reprezetanți ai fostului PDL și ai fostul PNL. Din noua conducere surprinde absența vicepreședintelui Consiliului Județean, Horațiu Cătărig, absență care oferă consistență zvonurilor potrivit cărora acesta s-ar fi certat cu nașul său, senatorul Alin Tișe, dar și cu co-președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda. Din noua conducere județeană fac parte 33 de persoane. Fostul PDL domină categoric această nouă conducere.Foștii membri ai PDL sunt cu unul mai mult decât cei proveniți din vechiul PNL, iar foștii democrat-liberali l-au inclus în această conducere pe cel mai puternic om politic din Cluj, fostul premier Emil Boc. Acesta este și cel mai important primar al Opoziției, pentru că, în prezent, conduce cel mai mare oraș controlat de PNL, Clujul. Din punct de vedere electoral, Emil Boc are cel mai mare număr de voturi în spate, după președintele Klaus Iohannis. Apoi, postul de secretar general al noului PNL Cluj va fi îndeplinit de fosul prefect Florin Stamatian, provenit din PDL. La fel, postul de purtător de cuvânt i-a revenit unui alt fost prefect și președinte al Consiliului Județean provenit din PDL, senatorul Alin Tișe. Vechii liberali au trebuit să se mulțumească cu un post de co-președinte, care i-a revenit senatorului Marius Nicoară, precum și cu cel de secretar general adjunct, care i-a revenit lui Mircea Abrudean. Secretariatului noului partid este amplasat în sediul fostului PDL.

Iată componența practică a noului Comitet Județean al PNL:
Din partea fostului PNL:
1. Nicoară Marius- Co-preşedinte PNL Cluj
2. Seplecan Mihai
3. Abrudean Mircea
4. Costea Bogdan
5. Coraian Zoltan
6. Tarcea Dan
7. Giacomo Dreoni
8. Sabo Marius
9. Şulea Horea
10. Mureşan Aurelian
11. Lojigan Dorin
12. Mihnea Iuoraş
13. Grosan Giulian
14. Oros Adrian
15 Uioreanu Elena
16. Zlati Radu
Supleanţi:
Felezeu Cristian
Florian Ovidiu
Sărmaş Sabin

Din partea fostului PDL:
1. Emil Boc
2. Daniel Buda- Co-preşedinte PNL Cluj
3. Alin Tişe
4. Alexandru Coroian
5. Tudor Ştefănie
6. Cristian Haiduc
7. Mircea Moroşan
8. Gabriela Rădoiu-Leş
9. Florin Stamatian
10. Petru Călian
11. Mariana Leş
12. Dan Gavrea
13. Vlad Bărbos
14. Radu Moisin
15. Mihaela Suciu
16. Cosmin Todea
17. Gheorghe Iancu

Supleanţi:
Cătană Ioan
Ovidiu Călin
Avram Mircea

Related posts

Leave a Comment