Radu Zlati cere CSM să apere reputația profesională a judecătorilor CCR. Specialiștii în Drept spun că nu se poate

Deputatul PNL de Cluj, Radu Zlati, cere Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii să ia atitudine împotriva declarațiilo formulate de deputatul independent Sebastian Ghiță și să apere reputația profesională a judecătorilor de la Curtea Constituțională. Radu Zlati a fost deranjat de afirmațiile lui Sebastian Ghiță, care a sugerat faptul că judecătorii Curții Constituționale ar putea fi influențați prin intermediul familiilor lor să soluționeze favorabil o contestație introdusă de PNL.Însă specialiștii în drept privesc cu rezerve inițiativa deputatului liberal de Cluj. Avocatul Camelia Iusco spune că, chiar dacă pe fond Radu Zlati are dreptate, Inspecția Judiciară a CSM nu are competența materială să apere reputația judecătorilor de la Cutea Constituțională, pentru că aceștia nu au statutul legal de magistrați. Ea crede că deputatul clujean ar trebui mai degrabă să aibă o inițiativă legislativă referitoare la sancționare presiunilor politice asupra instanțelor judecătorești și asupra Curții Constituționale.

”Domnul Radu Zlati are dreptate în fond, pentru că nu ar trebui să existe declarații ale politicienilor referitoare la cum ar trebui să soluționeze o Curte sau alta o anumită speță. Însă Curtea Constituțională nu are statutul de instanță de judecată în sensul legal al acestui termen. Acest lucru nu înseamnă, pe de altă parte, faptul că domnul Zlati nu poate avea o inițiativă legislativă care să dea competența materială a CSM să apere și reputația profesională a judecătorilor de la Curtea Constituțională sau să sancționeze presiunile politice asupra Justiției”, a spus Camelia Iusco.

Related posts

Leave a Comment