De 1 decembrie, la Sibiu, festinul culinar va începe la ora 11:00, la Cârciuma din bătrâni (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului), unde bucătarii îi vor întâmpina pe localnici şi turişti cu porţii zdravene de tochitură de porc cu mămăliguţă, adică ,,pomana porcului”, asezonate cu murături din noua producţie a hanului.
Special pentru acest eveniment, bucătarii vor sacrifica un porc care cântăreşte în jur de 200 de kilograme, iar ,,pomana porcului” va fi pregătită în două ceaune de câte 50 de kilograme fiecare.
Preţul unei porţii va fi de 15 lei, spun bucătarii. Cei interesaţi vor putea totodată să se aprovizioneze pentru sărbători şi pentru lunile friguroase de iarnă cu slanină, cârnaţi, tobă şi caltaboş pregătite pentru cele mai rafinate gusturi după reţete ţărăneşti vechi, spun organizatorii.
Punct de atracţie
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” este unul dintre principalele atracţii turistice ale Sibiului.
Muzeul, unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa, se află în rezervaţia naturală „Dumbrava Sibiului”, dispune de un lac şi de peste zece kilometri de alei.
cei care vin aici pot să se plimbe şi să admire casele tradiţionale româneşti, pot face un scurt tur cu trăsura, cu barca sau cu sania, în funcţie de sezon.
Muzeul în aer liber se întinde pe o suprafaţă ce depăşeşte 100 de hectare, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 de hectare. Vizitatorii au la dispoziţie două restaurante, două pensiuni, un spaţiu de joacă, un centru de informare turistică, 4 parcări.
Aleile din muzeu au fost refăcute prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, şi tot cu finanţarestrăină, acum se lucrează la Muzeu la construcţia unui Pavilion Muzeal Multicultural.
(documentare realizată în cadrul proiectului Jurnalişti români pentru Sibiu/România iubeşte Sibiul)
