Preoţii căsătoriţi din Bisericile Catolice Răsăritene vor putea de acum să îşi desfăşoare activitatea pastorală şi în afara teritoriilor lor tradiţionale, adică în afara Orientului Mijlociu şi a Europei de Est. Aceasta înseamnă că îşi vor putea urma credincioşii în ţările în care au emigrat. Decizia a devenit oficială odată cu aprobarea de către Papa Francisc a documentului Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, document intitulat „Pontificia Praecepta de Clero Uxorato Orientali”, potrivit Catholica.ro.
Documentul a fost semnat de prefectul dicasterului, Cardinalul Leonardo Sandri, pe 14 iunie 2014. În realitate, notează Vatican Insider, prea puţine schimbări vor exista în Italia şi în alte ţări unde nu există încă zone de jurisdicţie pentru imigranţii de rit răsăritean, după cum există însă în SUA, Marea Britanie şi Franţa – Mitropolii, Eparhii, Exarhate. În aceste cazuri, Facultatea de a admite clerul căsătorit „va continua să fie rezervată Sfântului Scaun, care o va exercita în cazuri concrete şi excepţionale după ce a cerut părerea respectivelor Conferinţe Episcopale”.
Este vorba cu toate acestea de un semnal important de deschidere în direcţia garantării asistenţei spirituale a imigraţilor de rit răsăritean care adesea, neavând cler de ritul lor în ţările în care trăiesc acum, trec la ortodoxie. În Statele Unite, aminteşte documentul, „prezenţa respectivilor miniştri căsătoriţi a trezit protestul Episcopilor de rit latin, potrivit cărora această prezenţă ar fi provocat un ‘gravissimum scandalum’ în rândul credincioşilor latini. De aceea, Congregaţia de Propaganda Fide, prin decretul din 1 octombrie 1890, a interzis clerului rutean căsătorit să locuiască în SUA”. Această interdicţie a fost apoi extinsă la alte Biserici Răsăritene şi la alte teritorii din Americi, Europa, Canada, Australia, cu consecinţa că „lipsiţi de miniştri din propriul lor rit, un număr estimativ de 200 de mii de credincioşi răsăriteni au trecut la ortodoxie”.
De acum înainte, ordinarii răsăriteni, analog cu ceea ce a permis în 2009 Papa Benedict al XVI-lea pentru catolicii proveniţi din anglicanism, „au de asemenea facultatea de a consacra candidaţi răsăriteni căsătoriţi provenind din respectiva circumscripţie, cu obligaţia de a-l informa înainte în scris pe Episcopul de rit latin din zona în care locuieşte candidatul, pentru ca acesta să îşi exprime părerea şi să ofere orice alte informaţii utile”. Dar în teritorii precum Italia, „unde credincioşii răsăriteni nu au o structură administrativă şi sunt încredinţaţi grijii Episcopilor latini ai locului”, disciplina nu se schimbă şi prin urmare facultatea de a admite clerul căsătorit îi rămâne Sfântului Scaun, dar este cerută părerea Episcopilor locali.