Concert dedicat compozitorilor american, la Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj

În fiecare stagiune Filarminca de Stat „Transilvania” dedică un concert compozitorilor americani, intitulat sugestiv „American Sounds”. Anul acesta, clujenii sunt invitaţi să asculte lucrări celebre semnate de Aaron Copland, Jay Ungar, George Gershwin, Richard Hayman şi Wynton Marsalis, însă şi cunoscuta piesă „Souvenir d’Amerique, Variations of burlesques sur Yankee Doodle” op. 17, pentru vioară şi orchestră, a compozitorului belgian Henri Vieuxtemps. Spectacolul Orchestrei Simfonice şi al celor doi invitaţi speciali din Statele Unite ale Americii, violonistul Daniel Szasz şi trompetistul John McElroyva, avea loc miercuri, 11 iunie, de la ora 19, în sala Auditorium Maxium a Colegiului Academic. Concertul Simfonic va fi dirijat de Cristian Oroşanu, dirijor al Filarmonicii din Braşov.
În stagiunile recente, Cristian Oroşanu a debutat la pupitrul unor ansambluri de renume: a dirijat Orchestre de Paris, Orchestre National de Bordeaux şi Orchestra Tonhalle din Zürich. În Japonia, dirijorul şi-a stabilit o relaţie strânsă cu un ansamblu tânăr şi dinamic, Hyogo Performing Arts Center Orchestra.

Cristian Oroşanu susţine o intensă activitate şi în Bucureşti, unde şi-a alcătuit un repertoriu amplu, atât în domeniul simfonic, cât şi în cel de operă. Colaborează frecvent cu Orchestra Naţională Radio, dar şi cu Operele Române din Bucureşti şi Cluj-Napoca, unde a dirijat peste 30 de lucrări de gen. În prezent, este dirijor al Filarmonicii din Braşov.

Activ ca solist de concert, recital, şi muzică de cameră, Daniel Szasz este concertmaestru la Orchestra Simfonică din Alabama din 1997. Muzician complex, interesat atât de interpretarea repertoriului standard, cât şi a celui mai puţin familiar, Daniel Szász a fost aclamat pentru „sunetul său expresiv, cald şi bogat”, iar interpretările sale au fost primite cu entuziasm, atât din partea publicului, cât şi a presei de specialitate. Daniel Szász este deţinătorul a numeroase premii naţionale, dar şi internaţionale, la concursuri din Italia şi SUA, inclusiv Premiul Publicului la Competiţia Internaţională de Muzică de Cameră „Vittorio Gui” din Florenţa. De-a lungul anilor, violonistul a participat la numeroase festivaluri, în Austria, Ungaria şi SUA. De asemenea, Daniel Szász a pus bazele Zilelor Muzicale Româno-Americane de la Sibiu, festival ce se desfăşoară în fiecare vară.

   John McElroy a activat, începând din anul 1974 şi până în luna mai a anului curent, ca trompetist principal, dar şi ca solist al Orchestrei Simfonice din Alabama. Trompetistul a realizat înregistrări, a concertat şi a întreprins turnee alături de Orchestrele din Philadelphia, Atlanta şi alte ansambluri simfonice regionale. De asemenea, a menţinut colaborări pe termen lung cu organizatorii Festivalurilor „Grand Teton Music” din Jackson, din Wyoming, „Eastern Music” din Greensboro (Carolina de Nord) sau cel din New Hampshire, în cadrul cărora a activat constant ca trompetist principal. În egală măsură un interpret de repertoriu cameral, John McElroy a susţinut numeroase recitaluri şi concerte alături de cvintetul „Ambassador Brass Quintet”, pe lângă participarea sa la Festivalul de Muzică „Spoleto” din Charleston (Carolina de Sud). Începând din anul 2002, trompetistul a vizitat cu interes România, cu ocazia apariţiilor sale solistice alături de Filarmonica de Stat din Sibiu şi Filarmonica de Stat „Transilvania”. De asemenea, aportul lui John McElroy în cadrul Festivalului de Muzică Româno-Americană, s-a materializat prin susţinerea de recitaluri şi cursuri de măiestrie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În luna mai a anului 2000, numele trompetistului John McElroy a fost adăugat listei celor din „Alabama Jazz Hall of Fame”, alături de cel al prietenului şi fostului său student – Wynton Marsalis.

Programul:
Aaron Copland – Fanfare for the Common Man
Saturday Night Waltz şi Hoe-Down din Suita Rodeo
Jay Ungar – Ashokan Farewell pentru vioară şi orchestră
Henri Vieuxtemps – Souvenir d’Amérique, Variations burlesques sur „Yankee Doodle”, op. 17, pentru vioară şi orchestră
George Gershwin – Embraceable You pentru trompetă şi orchestră (aranjament Calvin Custer)
Richard Hayman – Pops Hoedown pentru orchestră
Wynton Marsalis – Selecţiuni din A Fiddler’s Tale pentru trompetă, vioară, clarinet, fagot, trombon, contrabas şi percuţie
George Gershwin – Un american la Paris

Preţul unui bilet pentru concert este 20 lei şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Related posts

Leave a Comment