
Rezultatele parțiale indică victorii în cazul majorității de mandate directe (106 la număr). Ar fi o certitudine că Fidesz va avea peste 100 de mandate de parlamentar din cele 199 existente în Legislativul de la Budapesta. Redistribuirea va fi însă cheia victoriei absolute sau nu. La alegerile din 2010, Fidesz câștiga 52,7% și reușea să aibă peste două treimi din mandatele parlamentare, fapt ce i-a permis modificări substanțiale la Constituție și un control strict al tuturor puterilor din stat. Bilanțul legislativ al celor patru ani de conducere sub tutela lui Viktor Orban este impresionant: au fost trecute prin Parlament peste 850 de legi. Singurul partid care poate afirma că a crescut în acești patru ani este formațiunea extremistă și antisemită Jobbik. În 2010, partidul câștiga 16,7%, în 2014 și-a consolidat așadar clar poziția.
Citiți mai mult AICI